Mamaia n-are cratimă. Nici bani

OTom Jones veste proastă vine tocmai de pe litoral pentru nostalgicii „vremurilor bune de-altădată”: Festivalul de la Mamaia trage să moară. Discuţia despre ce a fost (şi probabil nu va mai fi) acesta se poate purta în nenumărate direcţii. Aş începe prin a susţine că într-o perioadă, mai pe la începuturi, acum vreo 50 de ani, rolul acestuia în depistarea şi promovarea unor cîntăreţi care aveau să devină vedete naţionale a fost indiscutabil: Margareta Pîslaru, Dan Spătaru, Angela Similea sînt doar cîţiva dintre cei ale căror cariere sînt legate de Mamaia. Cei care îl consideră „un San Remo românesc” au cumva dreptate. Dar exact cum San Remo nu mai înseamnă aproape nimic în ziua de azi, tot aşa stau lucrurile şi cu Mamaia. Talentele în ziua de azi se descoperă şi se promovează, peste tot în lume, prin emisiunile-concurs pe care felurite televiziuni le-au introdus în grilele lor. Iar la noi sînt cel puţin două (PRO TV şi Antena) care fac acest lucru. Pe de altă parte, genul acesta de festival cu adresabilitate totuşi restrînsă mai există sub forma preselecţiei şi selecţiei naţionale pentru Eurovision: şi aici se caută compozitori/piese/voci care dacă sînt cu adevărat de excepţie n-au decît să cîştige ori să prindă măcar finala naţională, situaţie în care drumul către celebritate le este deschis. Pe de altă parte, este logic ca cheltuielile (care se ridică, aflu stupefiat, la 1,5 milioane de euro!) să fie greu de suportat într-o ţară care merge din rău în mai rău. La urma urmei, noi n-am fost în stare să ţinem în viaţă un festival cu adevărat bun, Cerbul de Aur, la care, de-a lungul anilor, au cîntat monumente precum Ray Charles, Tom Jones, Jerry Lee Lewis ori Memphis Slim. Aşa că m-am… aia (vedeţi că se poate şi cu cratimă!?) în el de Festival de la Mamaia fără nici urmă de regrete.

 

 

Fiţi sociabili!