Mai mult ca prefectul

Reporter: Domnule prefect, iată-ne în sfîrşit faţă în faţă prin intermediul acestor ecrane în care eu vă văd şi vă aud pe dumneavoastră iar dumneavoastră mă vedeţi şi mă auziţi pe mine. Pentru început vreau să vă spun sincer că arătaţi foarte bine, aproape ca o vedetă de televiziune, mai ales la freză. Şi văd că v-aţi suflecat mînecile de la sacou şi că v-aţi încruntat puţin, ceea ce iarăşi vă declar că vă stă foarte bine. Sînteţi aşadar pus pe treabă, cu ocazia declarării stării de urgenţă. Prima întrebare este aşadar cum v-aţi pus pe treabă în judeţul Suceava?

Prefect: Conform art. 50, pe durata stării de urgență, fiind autoritate a administrației publice locale, mă pregătesc să iau măsuri pentru organizarea activității astfel încît să fie evitat, pe cît posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.

Reporter: Şi ce măsuri concrete aţi luat sau veţi lua în acest sens?

Prefect: Prima dată am luat măsura ca pe durata stării de urgență cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățămînt din judeţ să se suspende.

Reporter: Cum aţi luat concret această măsură?

Politician: Am luat-o în conformitate cu Capitolul VII – Alte măsuri.

Reporter: Puteţi să vă aranjaţi părul de pe frunte şi să detaliaţi puţin la acest capitol?

Politician: Ce vrei să mă întrebi, mai exact? Că vreau să fiu cît mai concret posibil, în sprijinul populaţiei noastre bucovinene.

Reporter: Cum aţi luat măsura ca cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățămînt din judeţul Suceava să se suspende?

Prefect: Am luat respectiva măsură conform Art. 54 – (1).

Reporter: Care ce zice, concret?

Prefect: Zice că instituțiile și autoritățile publice, respectiv eu, contribuim la campania de informare publică privind măsurile adoptate și activitățile desfășurate la nivel național.

Reporter: Locuitorii judeţului nostru se întreabă, pe bună dreptate, cum se pot proteja de îmbolnăvirea cu această pandemie pe teritoriul judeţului Suceava. Ce le răspundeţi prin intermediul ziarului nostru?

Prefect: Le răspund conform cu Art. 51 – (1) că autoritățile și instituțiile publice, adică eu, ca prefect, stabilesc măsurile care se impun pentru asigurarea desfășurării optime a activității, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu.

Reporter: Cum faceţi mai exact acest lucru, pentru ca locuitorii judeţului să se protejeze de această pandemie?

Prefect: Îl fac tot conform cu Art. 51 – (1) inclusiv prin hotărîrile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire.

Reporter: Să trecem la instituţiile pe care le coordonaţi la nivelul judeţului, cum ar fi Direcţia de Sănătate Publică. Cum acţionaţi în acest domeniu?

Prefect: Acţionez foarte simplu, prin prelungirea aplicabilității actelor normative, cu valabilitate pînă la data de 31 martie 2020, privind acordarea serviciilor medicale și medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, programe naționale de sănătate – preventive și curative, pe perioada stării de urgență, cu modificarea prevederilor, în caz de necesitate, după cum urmează.

Reporter: După cum urmează ce?

Prefect: Urmează 29 de capitole.

Reporter: Puteţi să le detaliaţi?

Prefect: Sînt prea multe şi nu le ţin minte. Cine vrea şi este interesat le poate citi în Monitorul Oficial.

Reporter: Detaliaţi măcar capitolul referitor la persoanele izolate la domiciliu.

Prefect: Conform Art. 29 – (1), prin ordin al ministrului sănătății se stabilesc măsurile de sprijinire a persoanelor izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspîndirii COVID-19.

Reporter: Care sînt aceste măsuri? Că lumea ne scrie şi ne întreabă.

Prefect: Măsurile de sprijin se pun în aplicare de autoritățile administrației publice locale, iar cheltuielile necesare se asigură prin transfer între bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, și bugetele locale.

Reporter: Vă mulţumesc în numele cititorilor noştri izolaţi la domiciliu şi vă rog să vă referiţi în continuare la ştirile false care s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie şi s-au răspîndit mai repede decît pandemia de coron virus. Ce veţi face să împiedicaţi răspîndirea acestor ştiri false?

Prefect: La decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului eu, ca prefect, am obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din judeţ la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.

Reporter: Pe scurt, ce le recomandaţi, ca prefect, cetăţenilor din judeţul Suceava în privinţa acestor ştiri false?

Prefect: Le recomand să se spele pe mîini cît mai des.

Fiţi sociabili!