Mai bine-mi crapă tastatura

În ziua în care maimuțele strînse sub diverse denumiri de cluburi presupuse a fi de fotbal „profesionist” românesc debutau în competițiile europene date dracului, în care există riscul cu totul ipotetic de a da, mai pe la toamnă, chiar și peste echipe de fotbal adevărat, m-a furnicat să scriu în „Monitorul de Suceava” că, dat fiind că e vorba de echipe românești, chiar dacă vor avea în față niște chestii omologate nici cît ale noastre ca echipe de fotbal, totuși nu cred că vor urca toate în turul următor, de la care parcă-parcă poți începe să speri că s-ar putea ajunge, cu baftă porcească, în grupele celei de a doua competiții ca valoare, adică în Europa League, fiindcă în Champions` ce dracu` să căutăm!?

Ei bine, deși s-a încercat denaturarea, chiar deturnarea realității, prin plasarea CFR-ului la „calificate”, eșecurile chiar cu ea au început, CFR retrogradînd în urma rușinosului eșec cu Dinamo Zagreb, în „Divizia B europeană”, adică în Europa League. Zagrebul era de bătut, iar o echipă normală ar fi snopit-o în acea seară, mai ales după ce a rămas în 10. Nu și CFR, care după ce a ratat primul penalty, a egalat scremut, de două ori, iar apoi a mai ratat două penalty-uri și la departajare. A fost, adică, proasta tîrgului, ceea ce a reușit a doua zi și cealaltă „finalistă” a panaramei de campionat de doi bani, Universitatea Craiova, descălțată de niște împiedicați tocmai la Tbilisi. Pînă și calificata Botoșani s-a chinuit cît nu se făcea împotriva altei presupuse echipe de fotbal, dar măcar s-a calificat.

Ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat cu asupra de măsură: indiferent cu ce arătări ar avea de jucat, echipele românești de fotbal românesc joacă pur românește, trîntind cu mucii în fasole absolut în orice ocazie. Mi-l amintesc pe italianul Craiovei explicînd, cu o zi înaintea dezastrului, că a văzut vreo șase meciuri ale amărîților ălora și a observat că joacă în vreo trei sisteme diferite, pe care le și mai schimbă în timpul meciurilor! Maaare șmecherie! Fiindcă după cum a jucat Craiova, Bergodi a arătat că n-a înțeles nimic din cele trei sisteme ale ălora. Iar jucătorii craioveni nici din ale lui! Cred că jucătorii și antrenorii de la toate echipele noastre n-au nici o vină. Singurul vinovat sînt eu că am scris că-s proști încă de dinaintea meciurilor. Mai bine-mi crapă tastatura!

Fiţi sociabili!