Mahalaua, dragostea noastră

Dacă vă iau repede-repede şi vă rog să-mi spuneţi direct, din prima, fără să vă gîndiţi vreo secundă, numele unui sportiv român care să aibă şcoală, maniere, vocabular, umor, să fie, adică, o fiinţă în regulă, cu care nu ţi-ar fi ruşine să ieşi în lume, indiferent unde, aţi putea să găsiţi acel nume? Există oare acel personaj? Nu, nu vorbim de fotbal, că aici este absolut exclus. Dintotdeauna, fotbalul şi-a extras vedetele din cele mai insalubre locuri, din mahalalele cele mai sordide, din satele cele mai sărace, dintr-o lume despre care dacă spui doar că e defavorizată, îi aduci un elogiu! Toţi marii noştri fotbalişti proveneau din sărăcia supremă, din rîndul celor care n-au deschis niciodată în viaţă o carte, unii nici măcar Abecedarul. Situaţia nu e specifică României, şi pe alte meleaguri fotbaliştii aparţinînd tot lumii a treia spre a patra. Dintre toţi fotbaliştii români de notorietate, singurul absolut întreg cred că a fost/este Loţi Boloni. Cu amendamente şi derogări, Cornel Dinu, Mircea Dridea şi Mircea Lucescu. Stop joc. Alţii nu am mai găsit în cei aproape 60 de ani de cînd mă ocup de fotbal. Asta n-ar fi chiar un capăt de lume. Cu adevărat grav e că nouă ni se pare normal ca tot ce ţine de sport să includă şi o considerabilă doză de mîrlănie. Nu e cazul să vă reamintesc nefăcutele zise şi făcute de Ilie Năstase, nu din vremea cînd era un tînăr mîrlănoi în curs de afirmare sportivă, ci acum, la bătrîneţe, în calitate de oficial al României într-o competiţie internaţională. În sportul eleganţei supreme, numit tenis. În semn de sfidare planetară, partenerul său de dublu şi prietenul de o viaţă, Țiriac, cu nimic mai breaz, a găsit de cuviinţă să-l introducă pe huligan chiar în mijlocul ceremoniei de premiere, la Madrid. La care lumea normală a reacţionat: la Paris i-au anulat acreditarea, iar la Londra i-au interzis pînă şi accesul în tribunele Wimbledon-ului. Lumea normală urăşte mitocanii şi detestă mahalaua. Noi îi iubim şi o iubim. De ce? Greu de spus în proză. Explicaţia cred că vine mai lesne în versuri: ale manelelor, muzica preferată de circa 99% dintre sportivii noştri.

 

 

Fiţi sociabili!