Lupta se ascute

Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din tîrg sîmbătă, 1 octombrie, pentru comercianţii din bazarul sucevean. În timp ce calculele lor privind vînzările în ziua în care peste drum era organizat Tîrgul de Toamnă „Produs în Bucovina” estimau un tun, surpriza oferită de inspectorii ANAF le-au dat toate planurile peste cap şi mai mult decît atît. Cum se întîmplă de obicei, la scurt timp după intrarea inspectorilor şi jandarmilor în bazar, comercianţii au închis chioşcurile în mare viteză. Ca să spunem lucrurilor pe nume, s-au sustras controlului. S-au mişcat repede inspectorii, iar jandarmii au fost, se pare, mai numeroşi, date fiind antecedentele bazariştilor suceveni. Adică au venit pregătiţi. În plus, n-au scăpat nici cei care au închis şandramaua pentru că s-au pus sigilii, proprietarii lor fiind aşteptaţi luni pentru verificarea mărfurilor şi documentelor. Oficial, nu avem încă un rezultat al controlului ca să înţelegem amploarea fenomenului de evaziune, dar aşteptăm cu nerăbdare şi urmărim cu interes. Cu siguranţă, cei mai supăraţi de pe urma acestei acţiuni sînt bazariştii. La ce li se pregăteşte, însă, n-ar trebui să fie. Ar face bine să se mai bucure de metodele actuale acum, cît mai au vreme. Potrivit agenţiei de presă Hotnews, care citează surse din Antifraudă, controalele se vor face în curînd la un alt nivel. Inspectorii ANAF vor vizita firmele îmbrăcaţi în civil şi studiind „terenul” înainte de a declanşa controlul propriu-zis. Vor fi astfel mai bine organizaţi şi se vor baza pe informaţii verificate, ceea ce va creşte acurateţea acţiunilor lor. Metoda va fi contestată de apărătorii tuturor drepturilor şi libertăţilor civile, indignaţi că şi lor li s-ar putea întinde capcane. Se ascute lupta şi dacă cineva crede că e normal să existe două tabere, una care respectă legea şi una care o sare după cum îi dictează interesul, atunci luptă să fie! Şi să cîştige cine merită. 

Comentariu semnat de Alina Mihăescu şi difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!