Lumină şi întuneric

O lume nebună, nebună, nebună. După unii autori, celebrul titlu de film ar fi o diagnoză corectă a societăţii omeneşti de azi. Asistăm, e drept, la o serie de fenomene globale negative. Care, conjugate, par a ne aduce tot mai aproape, din vina noastră, Apocalipsa: încălzirea globală, poluarea, analfabetismul, epuizarea resurselor. Şi, mai perversă decît toate, o altă provocare: disoluţia familiei tradiţionale şi a complexului de valori morale ce o defineau. De pildă, la nivelul ţărilor membre UE, la fiecare 30 de secunde are loc un divorţ şi se produce un avort. Judeţul Suceava deţine un trist record naţional în domeniul întreruperilor juvenile de sarcină. În România, peste 30.000 de familii se destramă în fiecare an. Un procent al divorţurilor (20-30%) încă mijlociu, la noi, în comparaţie cu alte ţări avînd rate ale divorţului alarmante. După Belgia (72%), urmează, în pluton compact, un grup de ţări avînd rate mai mari de 60 de puncte: Rusia, Spania, Portugalia, mica Republică Moldova (!), Ungaria ori Cehia. La capătul opus – al solidităţii familiei – se află, în Europa, Irlanda şi Italia (cu 17-18%), iar la nivel mondial, Chile (doar 3%!).

Asemenea argumente pesimiste (deşi se spune că pesimistul nu e decît un optimist bine informat) ar putea justifica textul următor: „Oamenii trăiesc în familii/ Dar în această epocă, încă/ Societatea nu mai este cum era înainte./ Experţii spun că/ Peste 30 de ani, eu voi „sărbători” a zecea aniversare a divorţului meu./Are rost să te îndoieşti, spunînd: /Nu mai cred că/ Voi trăi într-o lume sigură şi stabilă./ Mîine-poimîine/ Distrugerea mediului va fi percepută ca un fapt normal./ Nimeni nu mai crede că/ Vom reuşi să salvăm frumoasa noastră Planetă./ Indicele mondial de tîmpire a populaţiei e o fatalitate/ Nu cred că/ Vom scăpa – dacă vrem! – mai ales de tîmpiţii care conduc din umbră lumea./ Şi, desigur,/ Fac parte dintr-o generaţie pierdută./ Este o naivitate să crezi că/ Speranţa există!”.

Optimismul din mine refuză, încă, să creadă că sîntem sortiţi inevitabil pieirii, că „les jeux sont faites et rien ne va plus!”. Astfel încît vă propun să recitim zîmbind împreună textul de mai sus, dar…de la coadă la cap! Aşadar: „Speranţa există!/ Este o naivitate să crezi că/ Faci parte dintr-o generaţie pierdută/ Şi, desigur,/ Vom scăpa – dacă vrem! – mai ales de tîmpiţii care conduc lumea din umbră/ Nu cred că/ Indicele mondial de tîmpire a populaţiei este o fatalitate/ Vom reuşi să salvăm frumoasa noastră Planetă/ Nimeni nu mai crede că/ Distrugerea mediului va fi percepută ca un fapt normal/ Mîine-poimîine /Voi trăi într-o lume sigură şi stabilă/ Nu mai cred că/ Are rost să te îndoieşti, spunînd: /Peste 30 de ani, eu voi „sărbători” a zecea aniversare a divorţului meu/ Experţii spun că/ Societatea nu mai este cum era înainte/ Dar în această epocă, încă/ Oamenii trăiesc în familii!”.

Doamne-ajută! Firesc, autorul lasă la alegerea cititorilor Jupânului – oricum, validaţi de mult ca fiind aprioric mai deştepţi decît cei ai altor gazete (ca să nu mai gavarim de cotidiane ori de tv-uri!) – plăcerea de a-şi alege, fiecare, dintre cele două texte „în oglindă”, pe cel preferat.

P.S. Struţocămila – mai jos iscălită – se bucură de fapt că i-a reuşit, cu brio, şi această mică probă de virtuozitate literară. Mulţam, dacă v-a  plăcut!

 

 

Fiţi sociabili!