Loser-ul speranţă

Ca să avem o bază de plecare în comentariul de azi, o să spun că în general sportivii se împart în două mari categorii: învingători şi loseri (de la verbul englezesc to lose = a pierde, substantivul provenit din el desemnînd nu omul care-şi pierde telefonul pe stradă sau îşi uită umbrela în metrou, ci ratatul), cei din prima categorie putînd fi găsiţi cu predilecţie în restul lumii, iar ceilalţi, cumva ca o lege a compensaţiei/echilibrului, mai ales la noi şi în special printre fotbalişti. Există şi un portret-robot al personajului, transpunerea acestuia în vorbe simple şi pe înţelesul oricui fiind „născut talent şi mort speranţă”. O listă minimală cu cei încadrabili în acest tipar ar ocupa probabil spaţiul întregii gazete Jupânu’ pe o durată de minimum un an. Asta, fără a-i mai pune la socoteală pe cîte-un Mitea, Pleşan, Luţu, Răducan ori The Costea Brothers. Loser-ul sparge piaţa în adolescenţă, devenind ţinta Stelei sau a lui Dinamo. După care, dacă scapă de astea, unde ratarea este sigură şi se rezolvă şi rapid, aflăm că e căutat cu insistenţă de Arsenal, Barcelona şi Milan, care îl monitorizează încă din pruncie. Apoi, în ciuda preţului modest cerut de fraţii Giovani şi Victor Şacali (vreo 17 milioane de coco plus comisionul ăstora, alte 18!), încă talentul devine o certă încă speranţă la Dijon, Offenbach sau St. Gallen, dacă nu cumva la Goverla sau Ludogorets, care au oferit fiecare cîte 300.000, cumpărîndu-l finalmente cu 100.000. De banii ăştia, încă talentul are grijă ca în nici trei etape să devină titular al băncii de rezerve, iar după încă două al celei din tribună. Ei, şi după vreo opt ani în care s-a odihnit pe rupte, apropiindu-se de 30, revine acasă spre a-şi relansa cariera, implicit şi speranţele celor care-l ştiau de pe cînd era talent. În primele cinci meciuri, numitul Keşeru a dormit vreo trei sferturi din fiecare, în sfertul rămas împiedicîndu-se de minge, de adversari, de gazon, de propriile-i copite. Născut talent, Keşeru este speranţa supremă a Stelei.

 

 

Fiţi sociabili!