Locomotiva care merge doar cu spatele

Vom purcede la o nouă căutare de „perle” – naturale ori contrafăcute – în Oceanul fără fund – dar plin de funduri! – al minţii omeneşti.

Cantemir scria, pe la 1700, că „în vremurile noastre pohtele stăpînilor sînt pravile de legi absolute supuşilor”. Dar, în vremurile astea noi, democraticeşti, pe plaiuri valahe, o fi oare altfel? Aşa credeai, aşa sperai, luminate prinţ moldav? Nimic nu s-a schimbat, de fapt, în cele trei secole trecute din epoca „Descrierii Moldovei”. Cine e la putere, face regula aici, în Valahia, eternul maţ gros al Europei! Şi nu doar din vremea lui Cantemir încoace. Ci de cînd este şi pînă o fi această lume.

„Revoluţiile sînt locomotivele istoriei”. De acord, bărbosule Karl Marx. Dar, atunci, de ce oare, taman „locomotiva” pornită în decembrie 1989 de către tinerii jertfiţi degeaba, merge – de atunci încoace – doar în marşarier!? Cine, cînd, cum ar mai putea-o „tomni” (arhaism pentru actul de a repara, a regla), ca ea să se mişte şi înainte, spre binele tuturor!? E numai o întrebare tardivă, deci inutilă, propusă de naivul subsemnat. Inspirat aici  – în metafora asta feroviară – de alarma datorată excelentului apărător al valorilor, monumentelor şi memoriei, care este arhitectul Viorel Blănaru.  Simpaticul bărbos – voilà, tot un bărbos, unul de neignorat, ca şi Marx! –   sucevean semnala distrugerea lentă, undeva prin Gara Iţcani, a unei locomotive vechi, speciale, unicat în ţară. Moartă şi ea, precum cealaltă „locomotivă”, cea a speranţelor noastre nemăsurate de după 1989.

„Averea, birul este pentru Domnie ceea ce este rădăcina pentru copac”. (Autor  necunoscut de secol XIX). Păi, mie-mi spui, moşule?

Cei din „capul trebii” (M. Sorescu), indiferent de „culoarea” trecătoarei, capricioasei Cucoane Putere, nu ştiu decît să sugă seva acestei ţări bogate, cu oameni săraci şi tot mai trişti. „Avem şi noi o boală în ţara asta, iar aceasta este alternanţa la putere”. (Ion Iliescu, 2005). Sînt tentat, zău, să-i dau dreptate: dacă (mai) aveam, încă, un „partid unic” – adică nealternat şi eventual nealterat – poate că se săturau, deja, ca o căpuşă umflată. Prin vechime, acumulare, prin vechimea acumulării… „Calul va rămîne veşnic, pe cînd automobilul e doar o noutate pasageră”. (Preşedintele Băncii din Michigan, în 1908, sfătuind deponenţii să nu investească în noile uzine auto Ford). „I.M.G.B. face ordine! Nu cu bîte şi topoare, noi venim la voi c-o floare!”. (Lozincă pro-FSN, 1990.) Una, iată, profetică (gura păcătosului…): succesorii primilor „democraţi” de după 1989, diseminaţi de atunci încoace, spornic, rodnic în toate partidele notabile de azi, au „făcut ordine” – ( adică, l-au terminat) – şi cu fălosul bastion proletar I.M.G.B. Ai cărui bieţi „străjeri” au ajuns – cei mai norocoşi – chiar să cultive flori, varză, ceapă, la ţară. Campania electorală – ca şi carnavalul – este un eveniment în care omul este atins de o nebunie periodică, ce începe cu excese şi se termină cu austerităţi şi regrete tardive.

„Eu am început rozîndu-mi unghiile”. (Venus din Milo). „Cel mai mare arivist este maimuţa: a ajuns om!”. (Victor Eftimiu). Ba eu cred că arivistul total este omul politic român: el „maimuţăreşte” perfect valori precum valoarea, cinstea, adevărul, dreptatea. Luaţi aminte, domnilor: politicianul demagog şi corupt, avarul şi porcul îngrăşat, numai cînd mor devin folositori. Primul ca pildă morală negativă, al doilea pentru banii lăsaţi, ultimul pentru carnea sa. „Zgîrcitul nici pe el în veci nu se procopseşte, nici altuia nu foloseşte”. (Proverb românesc). „Aurul ne plumbuieşte aripile şi ne lipeşte de pămînt. Altfel, am zbura mai lesne”. (Carmen Sylva). Bărbatul este vinovat de orice greşeală a femeii, zice un înţelept (probabil că o femeie, tristă şi încornorată). Dar – mă întreb -invers n-o fi (şi mai!) valabil? „Calomnia face rău la trei deodată: celui despre care se vorbeşte de rău, aceluia căruia îi spunem şi mai ales celui care calomniază”. (Vasile cel Mare). „Cine iubeşte şi tace/ Ţine-l Doamne şi-i dă pace./Cine iubeşte şi spune/ Nu-l răbda, Doamne, pe lume!” Subscriu: iubirea e sinonimul perfect al secretului, intimităţii şi încrederii totale!

 

 

 

 

 

 

Fiţi sociabili!