Libertatea presei

Statuile vii întruchipate de membri ai asociaţiei Funny Art din Iaşi, cu care Muzeul Bucovinei a promovat Festivalul de Artă Medievală, din perioada 14-17 august a.c., în Cetatea Sucevei, au putut fi văzute zilnic în Suceava. Cele cinci statui vii au reprezentat personaje medievale şi au stat pe soclurile lor în intervalele orare 11.00-12.00, 16.00-17.00, 19.00-20.00. Suceveni obişnuiţi s-au oferit să facă voluntar reclamă manifestării care a avut loc săptămîna trecută la Cetate.

 

În zilele de marţi, miercuri şi joi (12, 13 şi 14 august) valul de căldură s-a intensificat treptat în toată ţara, iar vremea a fost călduroasă. În zonele de cîmpie şi de podiş a fost caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) a depăşit pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

 

Premierul României, Victor Ponta, a fost prezent în zilele de joi şi vineri, 14 şi 15 august a.c., în judeţul Suceava, unde a participat la inaugurarea DN 29 Suceava – Botoşani, dar şi la slujbele de Sfînta Maria de la Putna şi Cacica.

 

Plimbarea libertăţii a dovedit că Antena 3 este o forţă, iar abuzurile trebuie să înceteze. 15.000 de oameni s-au adunat în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării, printre care şi Suceava, pentru a apăra libertatea de exprimare şi postul de televiziune. 

 

Scena 1

 

(Crîşmarul adună pietroaie de pe marginea drumului şi face un morman lîngă şanţ.)

Costică: Ce meştereşti tu acolo de zor?

Crîşmarul: Iaca un soclu. Ce te miri?

Costică: Ce fel de cioclu? Nu-i destul Băsescu?

Crîşmarul: Băsescu are soclu lui.  Nu-i trebuie de la mine.

Costică: Are cioclu pe Kovesi, ai dreptate.

Crîşmarul: Nu cioclu, bă! Soclu!

Costică: Socru-su mai trăieşte?

Crîşmarul: Soclu, bă, ca pentru statuie.

Costică: Care statuie?

Crîşmarul: Care-o fi, care s-o nimeri.

Costică: Petru Muşat poate să fie?

Crîşmarul: Ai vrea tu. Este neam el cu mine? Nu-i neam cu mine!

Costică: Şi-atuncea care statuie?

Crîşmarul: Statuie vie cu tine.

Costică: Unde-ai mai pomenit? Statuia-i statuie. Şi-i moartă.

Crîşmarul: Moartă-i în antichitate. Vrei să spui că acuma-i antichitate?

Costică: Ce motiv ar fi să nu fie?

Crîşmarul: Orice-ar fi, acuma nu-i antichitate. Pe bune!

Costică: Da ce-i?

Crîşmarul: Democraţie. Şi n-are voie să fie moartă.

Costică: Şi dacă-i vie, la ce foloseşte?

Crîşmarul: Ia ghici!

Costică: La vînătoare nu foloseşte, la pescuit nici atîta. Poate la fraierit.

Crîşmarul: În sfîrşit eşti şi tu dumirit.

Costică: Şi-adica de ce să stau eu pe post de statuie?

Crîşmarul: Da cine?

Costică: Tu de ce să nu fii? Sau Ionică. Că tot nu mi-ai spus la ce foloseşte.

Crîşmarul: Ba ţi-am zis. La ciordit, la distracţie.

Costică: De la cine?

Crîşmarul: De la turişti şi de la plimbăreţi.

Costică: N-am văzut nici un turist cum arată. Plimbăreţi nici atîta.

Crîşmarul: Las’ că ai să vezi tu zilele astea!

Costică: Unde-am să văd?

Crîşmarul: Iaca pe drum, mai acuşa.

Costică: Noi stăm aicea pe şanţ din primăvară şi n-am văzut pe nimeni trecînd.

Crîşmarul: Ai să vezi mai acuşa, că s-o dat liberare la plimbăreţi.

Costică: I-o graţiat Băsescu pe toţi?

Crîşmarul: Pe cine adica? Pe plimbăreţi?

Costică: Aşa mă gîndeam.

Crîşmarul: Dimpotrivă. L-o arestat pe Voiculescu şi i-o confiscat antenele.

Costică: Toate antenele?

Crîşmarul: Toate, bă. Şi-acuma lumea ce să mai facă acasă?

Costică: Ce să mai facă?

Crîşmarul: Păi asta îţi spun. N-are ce face şi s-o dus la plimbare.

Costică: Tot un fel de turism, va să zică. Cred că Udrea moare de ciudă.

Crîşmarul: Moare, nu moare, noi aici facem un festival cu statui.

Costică: Nu mai facem cu hribi şi cu păstrăvi şi cu murături?

Crîşmarul: S-o săturat lumea de ele.

Costică: Şi cum facem? Stau eu aşa ca paiaţa pe cioclu?

Crîşmarul: Pe soclu, bă. Şi nu stai ca paiaţa. Faci cum îţi spun.

Costică: Dă-mi un exemplu, să mă exersez.

Crîşmarul: Cînd trece Ponta pe drum, cum crezi că faci?

Costică: Asta-i clar. Fac temenele şi zic să trăiţi domn preşedinte.

Crîşmarul: Nu zici nimica, că eşti statuie. Numa îţi scoţi pălăria din cap.

Costică: Şi cînd trece plimbăreţii ce zic?

Crîşmarul: Nu zici, nu te mişti, nu crîcneşti.

Costică: Da ce fac?

Crîşmarul: Îi laşi să se uite la tine prostiţi şi noi le tragem din buzunare în stil medieval mafiot.

 

Scena 2

 

(Ionică se apropie prudent de statuia vie de la marginea drumului şi deodată recunoaşte figura lui Costică.)

Costică: Pîst, pîst!

Ionică: Ce pîst, pîst, bă? Vorbeşte ca oamenii.

Costică: Nu mă provoca, că n-am voie.

Ionică: Da ce stai ca statuia în păpuşoi? Te-o atins disconfortu termic?

Costică: Crîşmaru m-o pus. Tu eşti Ionică?

Ionică: Da cine?

Costică: N-ai zis că te duci să-l aperi pe Voiculescu la proces?

Ionică: Ba m-am dus.

Costică: L-ai apărat cu preţu vieţii sau te-ai prefăcut?

Ionică: Nici eu nu mai ştiu, că m-o apucat disconfortu.

Costică: Ce disconfort?

Ionică: Termic, bă! Peste optzeci de unităţi pe metru pătrat. Ca să nu mai zic de Ebola.

Costică: Asta-i boală europeană? De ce-i zice Ebola? Că erai sănătos cînd te-ai dus.

Ionică: Ceva la stomac. M-o borfăit toată ziua.

Costică: Pe româneşte, cufureală se cheamă.

Ionică: Taci, bă ţărane, că la capitală nu se mai spune aşa. Se spune Ebola.

Costică: Taci, că am auzit de Ebola la radio. Te-o izolat?

Ionică: Nu pe mine. Pe Voiculescu. L-o izolat pe la Rahova sau pe la Jilava sau cum îi mai spune.

Costică: Şi tu cum l-ai apărat aşa izolat?

Ionică: N-am apucat, că cum m-o văzut ăştia m-o trimis la plimbare.

Costică: Va să zică te-ai dus la plimbare şi l-ai lăsat izolat?

Ionică: Nu ţi-am zis că m-o apucat borfăiala?

Costică: Am priceput. Antenele lui Voiculescu ai apucat să le vezi?

Ionică: Eşti copil? Două avea, mari şi late la dînsu.

Costică: Şi l-ai lăsat să meargă cu ele la izolare?

Ionică: Eşti copil? Aşa ceva nu-i posibil.

Costică: Adica ce vrei să spui?

Ionică: Le-am confiscat, bă, uite-aicea.

Costică: Seamănă cu nişte telefoane mobile.

Ionică: Da tu ce credeai, că-i antene de satelit?

Costică: Aşa credeam. Parabolice. Nu-i aşa?

Ionică: Parabolice acuma este numa la ţară, că la capitală le-o modernizat toate.

Costică: Oare funcţionează?

Ionică: Cum să nu funcţioneze? Ia ascultă aicea.

Costică: Adevărat, bă, se plînge că le-o confiscat.

Ionică: Şi ce părere îţi bagi?

Costică: Ei crede că le-o confiscat Kovesi! Mare berbant eşti!

Ionică: Nu că-i tare de tot?

Costică: Tare, bă, n-am ce zice. Da uite ce spune acuma!

Ionică: Ce spune?

Costică: Că s-o dus oamenii la plimbare. Oare nu s-o luat după tine?

Ionică: S-o luat, bă. Da antenele nu le mai vede-napoi.

Costică: Tot spune că le-o confiscat Kovesi.

Ionică: Kovesi nu se pricepe, bă, la antene. Cine ştie ce rable o confiscat Kovesi!

Costică: Şi cu antenele astea ce facem acuma?

Ionică: Stăm pe şanţ şi ne uităm la democraţie cum trece.

Costică: Pe unde trece democraţia?

Ionică: Hai să ne uităm să vedem, că numa la antenele astea se vede democraţia.

Costică: Şi cu libertatea presei cum facem?

Ionică: Ce treabă ai tu? Lasă-i, bă, să se plimbe-n neştire, dacă-i ţine picioarele.

 

Epilog

(Crîşmarul vine în fugă de după curbă, emoţionat şi plin de zel)

Crîşmarul: Atenţiune, încremeniţi! S-o oprit Ponta la pod.

Ionică: L-o apucat borfăiala, precis.

Crîşmarul: Ba dimpotrivă. Inaugurează.

Ionică: Să inaugureze în pace.

Crîşmarul: Şi tot întreabă de slujbe. Ştii ceva de vreo slujbă?

Ionică: Stai să mă uit în antene.

Crîşmarul: Uită-te repede, că-ndată termină şi vine la noi.

Ionică: Iaca ce zice de slujbe: că nu-s. Că-i şomaj mai ceva ca la nemţi.

Crîşmarul: Nu mă făcea de ruşine! Ce fel de antene-s astea la tine?

Ionică: Confiscate de la Voiculescu.

Crîşmarul: Aruncă-le-n păpuşoi, dă-le naibii.

Ionică: Şi cu Ponta ce facem, dacă ne întreabă de slujbe?

Crîşmarul: Ştiu eu două: una la Putna şi una la Cacica.

Ionică: Şi-s bine plătite?

Crîşmarul: Ce mă interesează pe mine? Nu-i convine, ducă-se la plimbare!

Fiţi sociabili!