Libertate, schimbare, democraţie

Aproape 60.000 de suceveni ale căror locuinţe sînt racordate la sistemul centralizat de termoficare riscă să petreacă sărbătorile de iarnă în frig şi doar cu apă rece la robinete. Liderul PDL Suceava, Ioan Balan, a declarat că nici bine nu s-au încheiat alegerile prezidenţiale, că cei din Alianţa Socialistă, rămaşi sub presiunea campaniei electorale, şi-ar dori, împreună cu reprezentantul lor de vază, primarul Sucevei, Ion Lungu, să facă unele schimbări în Consiliul Local şi în rîndul viceprimarilor. l Potrivit unui raport dat publicităţii de conducerea DSP Suceava, 70 de preşcolari şi elevi din clasele 0 – IV au fost depistaţi cu afecţiuni contagioase ca scabie (rîie), pediculoză (păduchi) sau micoze la triajul epidemiologic efectuat odată cu reînceperea cursurilor. l Primarii care au uzat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.55/2014 care, pentru 45 de zile, a dat liber la migraţia politică, ar putea să-şi piardă mandatele. l Premierul Ponta a intrat într-un scurt concediu vacanţă, la cîteva zile după cel de-al doilea tur de scrutin, delegînd vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de coordonare a guvernului. Au existat informaţii că Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă  au fost în Abu Dhabi pentru a urmări cursa Marelui Premiu de Formula 1. l Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că rezultatul alegerilor prezidenţiale a fost unul democratic, iar acesta demonstrează că românii din ţară şi străinătate îşi doresc „un format de stabilitate”: „Prezenţa extrem de mare la vot a condus la acest rezultat. Şi evident va trebui să ne gîndim, şi noi, la cum putem să folosim şi alte mijloace de comunicare, pentru că este important şi Facebook-ul, acolo unde noi nu am contat. Şi cred că a fost o greşeală fundamentală din partea PSD să nu conteze pe Facebook”, a spus Cătălin Nechifor. 

 

 

Scena 1

 

(Costică se bandajează la cap cu un spălător de vase muiat în apă.)

Crîşmarul: Încă nu ţi-o trecut mahmureala?

Costică: Încă nu mi-o trecut. Ce să fac?

Crîşmarul: Drege-te cu ce te-ai îmbătat pe toloacă.

Costică: Parcă eu mai ştiu din atîta belşug?

Crîşmarul: Dacă era de la Ponta, ştiu ce era.

Costică: Era ce-o rămas de la Ponta. Nişte scursori.

Crîşmarul: De la Iohannis nu era? Poate le-ai amestecat.

Costică: Era şi de la Iohannis, da nimeni nu s-o atins.

Crîşmarul: Ce era de la el?

Costică: Cum ce era? Era libertate, schimbare şi democraţie.

Crîşmarul: La halbă? La sticlă? La botu calului? Asta te-ntreb.

Costică: La botu calului.

Crîşmarul: Şi voi de ce n-aţi pus botu?

Costică: Că eram tare miraţi. Ne cruceam, cum ar veni.

Crîşmarul: De ce vă cruceaţi?

Costică: Ne cruceam cum de-o ieşit, că nu se aştepta nimeni.

Crîşmarul: Tu n-ai auzit cîtă lume o ieşit la votat?

Costică: Ne cruceam şi de asta. Cum de-o ieşit?

Crîşmarul: O pus botu la Facebook.

Costică: Facebook nu era, că puneam şi eu botu.

Crîşmarul: N-aveai cum să pui botu pe toloacă la Facebook.

Costică: Pui pariu că puneam? Puneam, bă, că nu mai conta.

Crîşmarul: Măcar ştii ce-i Facebook?

Costică: Tre să fie un soi de băutură nemţească.

Crîşmarul: Vezi că eşti prost?

Costică: De ce-s prost?

Crîşmarul: Facebook este ceva electronic şi se defuzează prin aer.

Costică: Să mori tu? Prin aer era numa fum de la mici.

Crîşmarul: Normal, bă că Facebooku l-o stins după alegeri, să nu consume curent.

Costică: Neamţu-i neamţ. Nu face risipă.

Crîşmarul: Văd că-l cam lauzi pe neamţ.

Costică: N-am încotro, dacă zici că umblă cu drăcii din astea prin aer.

Crîşmarul: Şi încă nu s-o apucat de făcut. Să vezi cînd s-o apuca de făcut!

Costică: Ce să mai facă? Ăsta n-are odihnă?

Crîşmarul: N-are odihnă, că-i neamţ.

Costică: Şi ce dacă-i neamţ? Nu-i tot om?

Crîşmarul: Tu gîndeşte-te numa la un aspect din istorie.

Costică: Mă gîndesc dacă-mi spui ce aspect.

Crîşmarul: Gîndeşte-te cine-o făcut a doilea Război Mondial.

Costică: Cine-o făcut?

Crîşmarul: Nemţii. Cum cine?

Costică: Şi primu’ război tot ei l-o făcut?

Crîşmarul: Asta nu mă-ntreba, că nu ştiu.

Costică: Îţi spun eu. Primu război l-am făcut noi, aşa că sîntem chit.

Crîşmarul: Primu-i fumat. Nu se pune. Ca dovadă cu Ponta.

Costică: Ce vrei să spui? Că l-o făcut a lu’ Ponta? Păi Ponta nici nu era.

Crîşmarul: Asta-ţi şi spun. Nici nu era şi tot l-o făcut.

Costică: Ştii ceva? Nu mă băga-n ceaţă, că şi-aşa-s destul de mahmur.

Crîşmarul: Eu zic să te dregi, să aştepţi ce urmează.

Costică: Ce să urmeze? Nu-i clar?

Crîşmarul: Poate-i clar pentru tine. Pentru mine nu-i clar.

Costică: Şi-atunci de ce-ai votat cu Iohannis?

Crîşmarul: Pentru libertate, schimbare şi democraţie.

Costică: Asta ai votat, asta ai. Ce mai vrei?

Crîşmarul: Ceva de mîncare, ceva de băut, ceva de mă-nţelegi la aşternut.

Costică: Tu nu ştii vorba aia nemţească?

Crîşmarul: N-o ştiu. Spune-o tu.

Costică: Nu se poate şi cu slănina-n pod şi cu schimbarea în aşternut.

 

Scena 2

 

(Ionică îi surprinde pe cei doi în toiul dezbaterilor politice.)

Ionică: Ce vorbiţi voi aicea, aşa, pe uscat?

Costică: Vorbim de schimbare, de libertate, de democraţie.

Ionică: Şi crîşmaru unde se duce?

Costică: Să vadă ce-o mai rămas pe toloacă, de la hramu’ lu’ Ponta.

Ionică: N-o mai rămas nici un os. Degeaba se duce.

Costică: Şi noi de-acuma cu ce-o să trăim?

Ionică: Cu schimbare, cu libertate, cu democraţie.

Costică: Dă-mi un exemplu concret cu schimbarea.

Ionică: Se schimbă viceprimaru’ din sat.

Costică: Dă-mi un exemplu şi cu libertatea.

Ionică: S-o dus Ponta la Abu Dhabi să se uite la maşinuţe.

Costică: Acuma dă-mi şi-un exemplu cu democraţia.

Ionică: Se taie căldura, se taie apa caldă şi-i posibil să se taie lumina.

Costică: Tu de unde ştii toate astea?

Ionică: Am fost la Suceava să mă informez.

Costică: La Suceava oamenii cum trăiesc?

Ionică: Trăiesc cum o votat. Aşa cum ţi-am spus.

Costică: Fără căldură, fără apă caldă şi fără lumină?

Ionică: Nici nu le trebuia toate astea.

Costică: Da ce le trebuia?

Ionică: Tot ca la noi: schimbare, libertate şi democraţie.

Costică: Va să zică tot aşa o votat, ca la noi?

Ionică: Tot aşa.

Costică: Măcar o făcut o petrecere de adio pe toloacă la ei?

Ionică: N-o avut timp, că poate făcea.

Costică: Da ce-o avut de făcut toată ziua?

Ionică: O stat în casă la frig şi s-o uitat în Facebook.

Costică: S-o dat şi la Suceava Facebook?

Ionică: S-o dat să ajungă la toţi.

Costică: Va să zică Iohannis s-o ţinut de cuvînt.

Ionică: S-o ţinut. Şi acuma oamenii la Suceava-s fericiţi.

Costică: Fără căldură, fără apă caldă şi fără lumină?

Ionică: Ce să facă cu ele, dacă au schimbare, libertate şi democraţie?

Costică: Altceva nu le-o dat?

Ionică: Cine să le deie?

Costică: Iohannis.

Ionică: Iohannis le-o dat ce le-o promis. Şi le-o mai dat Dumnezeu. S-o-ndurat şi le-o dat pe deasupra.

Costică: Ce le-o dat?

Ionică: Rîie, păduchi şi tuse uscată.

Costică: Viceprimaru’ la ei s-o schimbat?

Ionică: Încă nu s-o schimbat, da’ se schimbă.

Costică: Asta tot mulţumită lu’ Iohannis?

Ionică: Asta mulţumită lu’ Flutur şi lu’ Balan.

Costică: Şi-s mulţumiţi sucevenii cu schimbarea viceprimarului?

Ionică: Mulţumiţi şi nu prea, da’ se rezolvă pînă la sărbători.

Costică: Le dă fasole şi cîrnaţi cum o promis Lungu de 1 Decembrie?

Ionică: Le dă, nu le dă, nu contează. Că nu în asta constă bunăstarea.

Costică: Da’-n ce constă bunăstarea?

Ionică: Primarii migratori să-şi piardă mandatele.

Costică: Asta zic şi eu bunăstare!

 

Epilog

(Crîşmarul se întoarce de pe toloacă, dezamăgit şi scîrbit.)

Crîşmarul: N-am găsit nici un şoric pe toloacă.

Ionică: Nici n-aveai cum cu formatu’ cel nou.

Crîşmarul: Care format?

Ionică: Format din schimbare, libertate şi democraţie.

Crîşmarul: Eu pe toloacă am văzut alt format.

Ionică: Care format?

Crîşmarul: Format din stabilitate.

Ionică: Unde-ai văzut treaba asta?

Crîşmarul: Era pe un gard, era pe o şură, era şi pe un copac.

Ionică: Pe Facebook l-ai văzut?

Crîşmarul: N-am văzut pe cer nici un Facebook. Era numai’ burniţă şi nişte ciori zăpăcite şi-un banner cu Ponta.

Ionică: Nu te-am întrebat de Facebook-ul lu’ Ponta, că ăsta nu mai contează acuma.

Fiţi sociabili!