Legea Lăpuşneanu

Spumoasele ziceri numite, generic, „legile lui Murphy” au statutul, farmecul şi bogăţia creaţiilor folclorice: sînt anonime, nu au limitări în privinţa tematicii şi formei, şi pot fi interpretate, dezvoltate şi adaptate realităţii proxime de către fiecare doritor dotat cu spirit şi iubitor de paradoxuri. În această ediţie, precum şi în următoarea, vom continua publicarea unor enunţuri care ar putea fi incluse într-un viitor „tratat de murphyologie românească”.

Axioma alcoolului. Alcoolul este ca ghilotina: te face să-ţi pierzi capul. Legea Lăpuşneanu pentru parlamentari. Dacă partidul nu mă mai vrea (candidat), eu vreau la alt partid. Teorema Miţei Biciclista. Femeia e ca şi bicicleta: dacă nu ai cameră, mergi pe lîngă ele. Legea română a impozitelor. Guvernul îţi cere să-ţi plăteşti datoriile „acum 3 zile”, iar el îţi dă drepturile cuvenite peste 3 luni. Teorema plictisului maxim. Există oameni mai plictisitori chiar decît o femeie imediat după ce ai făcut dragoste cu ea. Paradoxul sincerităţii politice. „Dacă pot trăi numai din salariu? Nu ştiu, nu am încercat…”. Legea doctrinelor politice. Un program politic electoral este la fel de peren ca un ziar cotidian: după un an nimeni – nici măcar cei ce l-au redactat – nu-şi mai aduc aminte de el. Postulatul dioptriilor politice. Un politician român în funcţie este asemeni unui om oarecare urcat pe un deal: tot ce vede în jur i se pare mărunt, iar el ignoră că este perceput la fel din toate părţile. Definiţia capitalismului „post-comunist”. O alee plantată cu flori frumoase, ce duce într-o fundătură. Legea decriptării mesajului. Atunci cînd guvernanţii declară că economia este în creştere, pune niscai bani deoparte. Tripla axiomă a promovării în funcţie. 1. Nu fi primul. 2. Nu fi ultimul. 3. Nu te băga, locul e menit altuia. Cele trei legi ale parlamentarului „de meserie”. 1. Fă-te ales! 2. Realege-te! 3. Stai liniştit, vei fi re-reales! Legea lui Law. În orice ierarhie, cu cît mai înalt e nivelul, cu atît mai înaltă este confuzia. Legea lui Flasc. Niciodată nu încerca să repeţi o experienţă reuşită. O vei rata! Postulatul succesului. Secretul succesului în viaţă este sinceritatea. Dacă renunţi la ea, vei avea succes. Avertismentul lui Hull. Nu enerva niciodată un crocodil pînă nu ai traversat fluviul. Legea ciocanului. Dă-i unui prost un ciocan şi el va vedea în jur numai cuie. Paradoxul lui Romeo. Îndrăgostirea este ceea ce ţi se întîmplă exact în clipa în care aveai cu totul alte planuri. Legea lui Matusalem. Idealul este să mori tînăr… dar cît mai tîrziu posibil. Teorema lui Pilat din Pont. Nici un şef nu va ţine alături un subaltern care îi dovedeşte că are mereu dreptate. Corolarul lui Price: niciodată să nu-i spui unui şef acele lucruri pe care el nu ar vrea să le audă. Paradoxul proverbelor. Pentru orice proverb există un alt proverb care demonstrează – la fel de logic –  contrariul. Axioma managementului social. Societatea modernă e dirijată de două tipuri de oameni: cei care pricep ceea ce ei nu pot controla şi cei care controlează ceea ce ei nu pot pricepe. Axioma orgasmică. S-ar putea să fie unele lucruri mai bune decît sexul şi unele mai rele ca sexul. Însă nu există nimic la fel ca sexul. Axioma anti-chineză. Niciodată să nu te duci mînios la culcare. Stai treaz şi ceartă-te! Postulatul lui Casanova. Dragostea este eterna (dez)iluzie că o femeie este diferită de celelalte. Legea progresului amînat. Imediat ce un proiect politic pare a fi de folos societăţii, se schimbă guvernul. Postulatul timingului amoros. Sexul necesită cea mai redusă cantitate de timp şi cauzează cea mai mare cantitate de necazuri. Legea relativităţii speranţei. Orice an tocmai încheiat a fost mai bun decît cel care tocmai începe.

 

Fiţi sociabili!