Lecţie de populism predată de senatoarea Miron

Flash, flash, flash! Breaking-news: proiectul de lege privind limitarea cîştigurilor din valorificarea creanţelor bancare a trecut de Senat, cu toate că iniţiatoarea acestuia, senatoarea PNL de Dorna, Vasilica Steliana Miron, este parlamentar al Opoziţiei. Cum a fost posibil, numai doamna senator ştie.  Încă de cînd se afla în faşă, proiectul Legii Miron a fost extrem de lăudat de o parte a presei. M-aş fi alăturat şi eu cu mare drag corului de lăudaci, dar, totuşi, nu sînt motive. Să vă explic de ce. Să presupunem că oierul Mitică împrumută 50.000 de euro de la bancă şi nu mai plăteşte ratele. Ca să nu aibă pierdere de 100%, banca poate să vîndă creditul neperformant unei firme recuperatoare chiar şi cu 5.000 de euro. În baza actualei legislaţii, firma de recuperare poate să scoată de la datornicul băncii toată suma pe care a împrumutat-o, în cazul de faţă 50.000 de euro, obţinînd astfel un profit de 800%. Ei bine, Steliana Miron spune că firmele de recuperare se îmbogăţesc de pe urma datornicilor şi propune ca profitul obţinut de acestea să nu poată fi mai mare de 100%. Adică, dacă firma a cumpărat creanţa cu 5.000 de euro să aibă voie să scoată de la oierul Mitică maximum 10.000 de euro. Frumos, nu? După umila mea părere, dacă propunerea senatoarei Miron va deveni Lege, numărul creditelor neperformante va creşte semnificativ. Clienţii băncilor vor fi încurajaţi să nu-şi plătească ratele, pentru a determina unităţile bancare să vîndă creanţele la preţuri mici firmelor de recuperare. De ce să-şi achite tot împrumutul la bancă, dacă ar putea să plătească jumătate din sumă la recuperatori? În această situaţie, băncile îşi vor deschide propriile birouri de recuperare a banilor. Aşadar, mult lăudata şi dezbătuta propunere a Stelianei Miron este un fel de frecţie la un picior de lemn pentru poporul dator şi cred că doamna senator ştie asta, însă nu renunţă la proiect din populism. Că doar voturile celor 3,5 milioane de români care se află la degetul mic al recuperatorilor de creanţe sînt importante.

 

 

Fiţi sociabili!