Lecţia de la Cajvana

Ni s-a cerut prin directivă europeană armonizarea legislaţiei de mediu şi, implicit, realizarea unor obiective prevăzute, care să ne facă viaţa mai uşoară, să simţim că trăim civilizat. S-a dovedit că oamenii înţeleg ce-i de făcut şi se aşteaptă ca investiţiile să le crească nivelul de trai. S-a mai dovedit că deşi ele sînt responsabile, autorităţile nu ştiu ce au de făcut şi ca atare îşi dau cu stîngu-n dreptul. S-a întîmplat recent la Cajvana, orăşelul sucevean în care, pînă la 22 iunie, trebuie să existe 20 de rampe de deşeuri. Şi cum numai mîine nu-i poimîine, primarul s-a trezit că trebuie să treacă la fapte, adică la amenajat rampele de gunoi. Una dintre ele, s-a gîndit primarul Gheorghe Tomăscu, urma să răsară în centrul oraşului, moţ. Noroc că oamenii locului sînt ceva mai hotărîţi şi cu capul limpede, iar cînd au văzut ce li se pregăteşte au reacţionat. Marţi după-amiază, o echipă de muncitori trimisă de primărie a dat jos o parte din gardul care împrejmuia un spaţiu verde pe care se află şi o fîntînă şi s-a apucat să sape pentru a turna platforma betonată pentru containerele de deşeuri. Căjvănenii n-au rămas nepăsători şi i-au cerut pe loc primarului socoteală. Ca să le crească şansele au chemat şi o echipă de la ziar, şi bine-au făcut. Căci astfel, primarul Tomăscu, deşi a încercat s-o dreagă şi să le spună oamenilor că decizia privind amplasamentul platformei era de mult luată, n-a mai avut încotro şi a recunoscut în faţa oamenilor că nu s-a consultat cu nimeni cînd a decis să transforme spaţiul verde în groapă de gunoi. Pentru că au fost fermi şi au ştiut ce vor şi ce e bine pentru ei, oamenii au reuşit să-şi impună voinţa. Sperăm că aceasta a fost o lecţie pentru primarul de Cajvana şi că a priceput mesajul. De apreciat e totuşi faptul că, în final, a recunoscut că a procedat greşit şi că încearcă să rezolve problema aşa încît să nu facă mai mult rău decît binele pe care şi l-a propus.

                                                                                                                                                                    Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!