Laura Haidău, interpret de muzică populară: ”Mi-am dat glas pasiunii la început prin pas, apoi prin cîntec, cel prin care sînt eu!”

Laura Haidău”După cum vezi, dragă Adriana, am ezitat uşor la întrebările ce mi-au fost puse de tine. De obicei răspund în secunda următoare, direct, sincer, şi-mi asum tot ceea ce spun. De multă vreme mi-am propus să-mi fac ordine în gînduri, în inima mea, spre a realiza un clasament al priorităţilor, al pasiunilor ce-mi fac viaţa frumoasă”, îmi spune la începutul discuţiei noastre Laura Haidău. Şi dacă tot i-am dat ocazia acum să-şi facă acel clasament, interpreta s-a întors în timp pentru a deschide sertarele cu amintiri unde stau pitite multe dintre explicaţiile devenirii noastre. ”Pasiuni sau pasiune? M-ai făcut să mă întorc uşor pe uliţele copilăriei. Am avut norocul să mă nasc la firul ierbii, într-un sat cu oameni simpli, cu sufletul frumos, acolo unde nu am cunoscut norii sufletului. Eram pasionată, ca şi alţi copii, de tot ce mă înconjura: grădina cu flori, livada, muncile agricole (abia aşteptam strînsul fînului!), animalele, pădurea, iazul, hora satului în zilele de sărbătoare, în care toţi eram îmbrăcaţi în straie alese, în portul nostru popular. Apoi au venit primii ani de şcoală, pe care i-am petrecut tot acolo, în satul meu drag, Dănila. Au venit noi descoperiri: dragostea pentru citit, poveştile copilăriei, poeziile – cărora, fără lipsă de modestie, îmi spunea doamna învăţătoare, le dădeam o interpretare aparte. Mă ducea din clasă în clasă să cînt ceva sau să recit măcar cîteva versuri dintr-o poezie. Eram sfioasă, mi-era jenă şi, totuşi, eram mîndră de ceea ce puteam face. Ştiam deja cîteva cîntece de la bunica mea, care cîntă şi acum, la 93 de ani. Cînta şi atunci: cînd torcea, cînd ţesea, cînd desfăcam împreună păpuşoiul sau cînd îşi chema nepoatele, patru la număr, la masă, uneori chiar prin strigături şugubeţe. Doamne, ce femeie! La vîrsta de 9 ani am fost un pic răscolită de mutarea noastră la oraş. Deşi făceam faţă tuturor cerinţelor din cadrul noii şcoli, nu mă simţeam în largul meu, îmi lipsea ceva. Şi…bucurie: pentru serbarea sfîrşitului de an se pregătea un moment folcloric ce cuprindea jocuri şi cîntece din Bucovina! Mai apoi aveam să realizez de ce atît entuziasm interior…”, povesteşte artista. Au trecut anii, iar pasiunea ei pentru citit, pentru flori, pentru toate despre cele de care a vorbit, a  rămas aceeaşi, dar Laura încă se…căuta. Avea o nelinişte sufletească şi de cîte ori avea ocazia se întorcea la bunici. ”Îmi plăcea să cotrobăi prin podul casei, să descopăr fotografiile de mult uitate, catrinţe prăfuite, opincile din piele de porc ce nu mai puteau fi purtate, cămăşoaiele pe care în timp le-am recondiţionat, să ascult, mai ales pe timp de iarnă, glasul bunicii ce, la lumina opaiţului, ne povestea cum veneau flăcăii să-i peţească fetele – ”atunci să vezi, nu ca acum!” – spunea ea pe un ton şăgalnic. Îmi amintesc acum de alte episoade din viaţa mea, din timpul liceului (”Petru Rareş”). Nu ştiam de ce fugeam de la orele ce-mi erau atît de dragi – chimie, matematică, limba română – pentru a participa la spectacolele Ansamblului <Ciobănaşul> din care făceam parte. Aş fi făcut-o pentru altceva? Cu siguranţă nu! Aveam o frică teribilă să nu afle ai mei, pentru că aveau anumite concepţii vizavi de formarea mea profesională. Aveau alte planuri pentru mine. Lucrurile au evoluat într-un mod favorabil mie. Lucram deja ca ajutor programator analist, între timp am făcut şi cursuri de coafură, ceea ce mie îmi este de mare folos, dar un sentiment de nemulţumire sufletească, un neastîmpăr se făcea simţit. Ce? Ceea ce soţul meu ştia, observa. Drept pentru care, în momentul în care a auzit de concursul ce avea loc la Ansamblul <Ciprian Porumbescu> m-am şi înscris. Era tîrziu? Eu aveam 23 de ani şi eram 80 pe loc! Am reuşit! Da! Inima-mi zvîcnea de bucurie: învăţam, învăţam, învăţam tot ce ţinea de folclor, citeam foarte mult şi îmi folosea şi la prezentarea spectacolelor”, a mai povestit Laura Haidău. Faptul că în viaţa ei a apărut un copil nu a făcut-o să se îndepărteze de pasiunea ei. ”Am reuşit, zic eu, să-l cresc în spiritul frumosului, al artei, al oamenilor pentru care scena este un altar, al unui comportament ce ţine de adevăr şi de dreptate. Îi cîntam din cîntecele copilăriei mele şi nu numai. Asta era neliniştea mea sufletească. Asta a fost! Mi-am dat glas pasiunii la început prin pas, apoi prin cîntec, cel prin care sînt eu!”, a precizat ea. De celelalte pasiuni Laura Haidău se ocupă în timpul liber. Îşi iubeşte enorm familia, ”dar pasiunea, e pasiune, astăzi inima mea şi-a dat glas!”. Laura Haidău a debutat la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” ca solist dansator, apoi a început să prezinte spectacole, după care, cu sprijinul maestrului Viorel Leancă, a continuat şi ca interpretă. Artista le are ca modele pe Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa şi Mina Pîslaru,  şi spune că „de la fiecare ai cîte ceva de învăţat, dar în stilul tău propriu”.  

 

 

Fiţi sociabili!