Laptele bătut al comunismului

Vremurile pe care le trăim ne-au convins că „ridendo castigat mores” e doar o frumoasă rostire moralizatoare. Nu prea mai credem, precum înţelepţii noştri predecesori, că rîsul nostru sănătos, demascator, mai poate îndrepta moravurile şi vindeca năravurile acelor care ne fac „de rîsul lumii”.

Dar a continua să punem la index impostura şi incultura nu ni se pare chiar fără folos. Fie şi pentru a dovedi fanfaronilor indecent mediatizaţi că – asemeni cititorilor noştri – nu ne pot „aburi”. Şi că – vorba Poetului – astăzi minciuna „nu li se mai trece”.

„Social-democraţia e laptele bătut al comunismului. Toate formele de stînga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu. Am fost în tinereţe de stînga, din generozitate. Pentru că, vorba ceea: dacă pînă la 30 de ani nu eşti de stînga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai eşti de stînga şi nu eşti conservator, eşti cretin. Confundam şi eu, în tinereţe, comunismul cu comunitarismul”. (Petre Ţuţea). „Nu voi pretinde că tot ce s-a făcut în ţara noastră de un sfert de secol încoace este perfect, dar îmi permit a observa pesimiştilor şi impacienţilor că nici o ţară din lume n-a progresat aşa de mult ca ţara noastră într-un aşa de scurt timp. Mai ales că este ştiut că orice progres şi revoluţiune încep printr-o stare neguroasă, de care unii dibaci şi farisei ştiu şi vor şti a se folosi pentru a se aburca mai sus”. (Ion Ghica, 1869, oferind involuntar candidaţilor de azi un perfect text electoral). „Există suspiciunea că sinucigaşul a fost asasinat”. (Poliţia). „Suburbiile din Chicago sînt un teritoriu virgin pentru bordeluri”. (Al Capone). „Nae Ionescu le zicea unora că ar trebui să facă aşa ca ăla, arătînd cu degetul către mine. Da, zice, ăla ne va conduce în viitor. Şi, într-adevăr, i-am condus pe toţi… în puşcărie! (…) I-am spus eu părintelui Stăniloaie că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiţi? Popă, zic. Şi unde aveţi parohia ? N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot”. (Petre Ţuţea). Cei săraci sînt aceia care nu au răbdare, scrie Shakespeare. De acord, mare Will, dar de ce rămân săraci, ba chiar tot mai săraci, cei care au avut răbdarea, proasta inspiraţie – aş zice, dacă n-ar fi prea cinic – de a rămîne săraci din 1990 încoace? Poate că tocmai din prea multă răbdare  şi modestie? „Dureros este faptul că pînă şi – ba, aş zice, îndeosebi aceştia, – oamenii învăţaţi, din familii nobile, devin robii, supuşii celor care, întîmplător, dobîndesc avere şi putere”. (Extras din cel mai vechi text cunoscut – anul 932 –  ce vorbeşte despre oportunism şi frica de şef). De unde se vede că parvenitismul e o boală cronică a societăţilor umane! „Ghicitoare: cum îţi poţi da seama, din prima, că un tip este – separat, ori cumulativ, nu contează – mărunt, chelos, nesigur, nervos, fricos, complexat, chinuit de criza vîrstei mature? Răspuns: şi-a cumpărat un SUV ultimul răcnet. Ei bine, sincer vorbind, maşinile sînt grozave, dar pe individ oricum nu-l place, nu-l iubeşte nimeni…”. (Alexandra Reinwarth). „Decît o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă!” (Vadim). Corect, Tribunule: decît un filosof tebecist, mai degrabă un bou utecist! „Dl. X mulţumeşte călduros şi recunoscător tuturor celor care au luat parte la funeraliile soţiei sale”. (Mica publicitate). „Pentru unii, alegeri libere înseamnă că fiecare votează cu cine vrea, iar din urne iese cine trebuie”. (Vocea Poporului). „Femeile sînt nişte demoni care ne fac să intrăm în Infern prin Poarta Raiului”. (Sf. Ciprian). După 40 de ani o femeie are doar două variante: ori sfîrşeşte, ori… debutează ! Pe femei le cîştigi prin asiduitate şi le păstrezi prin neglijenţă. „Marile nume sînt întotdeauna mari argumente pentru micile spirite”. (Cardinalul de Retz). Care le plagiază adesea, dezinvolt, la modul penibil, ridicol. Sub acest motto, o să dăm curs pe mai departe selecţiei noastre de ziceri datorate – ori atribuite de noi, la modul ludic-ironic – unor spirite perene ori unor efemeride ale scenei publice.

 

 

Fiţi sociabili!