Lacul lebedelor

E de la sine înţeles că o competiţie sportivă în care nu te implici emoţional, în care nu tremuri, nu te bucuri la victorie, nu fumezi un pachet întreg pe durata unui meci, de draci, şi nu te perpeleşti în pat după înfrîngere e fix precum coliva fără bomboană. Sau ca ăla fără moţ. Uite-aşa ne aşteaptă pe noi cupele europene, ediţia 2015 – 2016: fără pic de participare emoţională din partea noastră, fiindcă din partea lor, a fotbaliştilor (sau ce-or fi…) nu va fi participare de nici un fel. Nu mai ţineam minte de cînd, noroc că la comentariile de după panaramele de meciuri de joia trecută, m-au lămurit comentatorii din studioul Digi: de 11 ani nu s-a mai petrecut asemenea ruşine, adică să nu avem nici o echipă în cele două competiţii. Asta vorbeşte de la sine despre ce catastrofă de fotbal avem, indiferent cît rahat mîncau pe vremuri Corleone şi Naşu’, şi cît mănîncă acum Burleanu. Nu şi Iorgulescu, că asta tace aproape prezidenţial, încît mi-am amintit versurile alea aproape clasicizate: Cînd vorbeşte, parcă tace/ Şi cînd tace, bine face! E cumva în ton cu titlul din acest număr al rubricii, fiindcă, se ştie, lebedele sînt mute. Nu asta vroiam însă să sugerez în titlu, ci faptul că, după 12 ani, ne vom uita la meciurile din Champions’ şi Europa League ca la „Lacul lebedelor”, fără să ne pese prea tare de ratări, de victorii, de arbitraje, fără să facem calcule pentru a vedea cîte puncte ne-ar mai trebui pentru a ajunge în „primăvara europeană”, deoarece la noi iarna asta grea a fotbalului pare fără de sfîrşit. Vom privi perfect detaşaţi, admirînd reuşitele altora şi gîndindu-ne că în mod logic de la anul începe urcuşul fotbalului românesc. Cum, pe ce mă bazez? Păi, mai jos de-atît nu se poate!

 

 

Fiţi sociabili!