La Talcioc. Blues. Sau… ce? Cu americani

Ryan Donohue, Clay Windham şi Bill BarrettAcum vreo două săptămîni am primit vreo 4-5 invitaţii on-line la un concert de blues ce urma să aibă loc la un club din Bucureşti. Spre surprinderea mea, la cîteva zile distanţă, mă sună Bobby Stroe care mă invită joi, 19 septembrie, la Talciocul Cultural să-i văd şi ascult tot pe cei doi bluesmen americani. Şi-mi mai spune Bobby că prin acest concert deschide o serie de evenimente (care vor culmina cu Festivalul de Blues de anul viitor, programat deja pentru 9 şi 10 mai) care se vor desfăşura în fiecare seară de joi, la Talcioc, sub genericul Blues Con-Fusion. Ce a fost în joia inaugurală? Păi, ce să fi fost? Doi domni, cei trecuţi pe afiş: Ryan Donohue, chitară şi vocal, şi Bill Barrett, muzicuţă şi vocal, alături de care, pentru o bună bucată din concert, a apărut şi Clay Windham, texanul care ne-a încîntat încă din iunie, la Festivalul de Blues in memoriam Fane Adumitroaie. De data asta, Clay, care cîntă cică la vreo 40 de instrumente, a revenit la „meseria de bază”: basist. A venit cu o chitară bas acustică/electrică, iar prezenţa lui pe scenă a dat consistenţă în plus concertului. Care a fost de… de toate: gospel, soul, rock, reggae, folk, numai blues nu!!! Sau da? Fiindcă înainte de concert chiar s-a purtat în culise o discuţie între cei trei, plus Bobby şi cu mine, despre ce mai e blues-ul în ziua de azi. Sau dacă mai e! Ideea e că atît cei doi, cît şi în formula cu Clay, au cîntat o muzică deosebită, majoritatea pieselor fiind în premieră absolută pentru aproape tot publicul. Finalul a fost neverosimil: Clay a luat chitara de la Ryan, i-a pasat basul, a cîntat vocal o bucată din „Fever”, apoi ceva nu i-a priit, drept pentru care s-a oprit, a dat chitara înapoi şi a plecat, după ce a zis: „A fost o plăcere pentru mine să cînt în seara asta alături de aceşti doi… clovni!!!”. Umorul american are farmecul lui, e clar.

 

 

Fiţi sociabili!