La Ștefan vine un arab

Indiscutabil, dacă ar fi să căutăm ceva emblematic pentru ceea ce este fotbalul românesc din zilele noastre, adică din păcăleala asta poreclită „democrație”, atunci nu am putea găsi altceva mai potrivit decît clubul Dinamo București, fosta echipă a Miliției comuniste. Moștenitori ai tupeului tradițional al milițienilor, toți presupușii civili care s-au perindat pe la conducerea clubului s-au prefăcut că „bagă bani”, avînd grijă să… dimpotrivă! Adică să-și tragă cît de mult s-au priceput, indiferent că s-au numit Cohn, Nețoiu, Borcea, Negoiță etc. (că mulți al naibii au mai fost și sînt încă!), spre stupefacția întregului neam românesc care continuă să se întrebe de ce totuși mulți dintre aceștia (oricum, nu chiar toți!) s-au bucurat și continuă să se bucure de o libertate absolut nemeritată.

Nu cred că mai e vreunul printre dv. care să nu știe, măcar din această rubrică, de cîte ori clubul și-a schimbat titulatura, cu complicitatea Parchetului, a DNA, a Tribunalelor de toate rangurile, spre a masca falimentul în care se află de fapt de zeci de ani. Dinamo a fost, pe rînd, Asociație Sportivă, Club, Club de Fotbal, A.F., S.R.L., S.C. etc.!, toate constituite „legal”, atunci cînd falimentul era deja consfințit. Apoi mai apărea cîte un acționar „salvator”, ultima panaramă izvorîtă fiind numitul Negoiță, ăla care de cînd s-a prefăcut că a readus-o la viață pe Dinamo printr-un lanț de inginerii ne tot amenință că echipa e ca și vîndută! Au „cumpărat-o” pînă acum nemți, englezi, francezi, ruși, italieni, antrenori (Rednic, Uhrin, Lucescu), fotbaliști (Mutu), veniți cu bucata sau în bandă.

Ultimul sosit la (în) Ștefan cel Mare, la pașa Negoiță, e un arăboi. Ce mai, treaba e ca și făcută, ăsta-i noul patron. Cu care prilej mi-am amintit că primele versuri din El Zorab le știe aproape tot omul. Pariez că nu le știți însă pe ultimele două, absolut fulminante în contextul dat: „Și-acum mă taie dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîini”!!!

Fiţi sociabili!