La o vorbă lungă cu Nazareth (I)

Nazareth  De luni bune visam la momentul cînd voi avea bucuria de a-i prezenta publicului pe cei patru Nazareth. Să ne lămurim: a fi alături, pe aceeaşi scenă, cu un nume mare din istoria rock-ului e un moment deosebit pentru orice prezentator. Iar Nazareth exact asta sînt, un nume mare. Nu sînt un fan al lor, nu sar calul, adică nu-i aşez printre coloşi precum Led Zeppelin, Rolling Stones ori Jethro Tull, totuşi au lăsat o moştenire consistentă, constînd în nişte riff-uri pe deplin remarcabile, cum sînt cele din „This Flight Tonight”, „Razamanaz” ori „Hair of the Dog”, pe care orice cunoscător le recunoaşte de la primele măsuri, iar asta îi aşează printre „clasici”, fără îndoială. De aceea, trepidam la ideea că voi putea eventual sta de vorbă cu ei, deşi programul lor era foarte înghesuit. În cele din urmă am aflat că grupul urma să facă sound check-ul pe la ora 15.00, aşa că m-am înfiinţat la locul faptei. Ghinion! Nici n-am ajuns bine că am şi aflat că au plecat mult mai tîrziu decît îşi planificaseră din Bucureşti, aşa că probele urmau să fie făcute chiar înaintea urcării pe scenă, seara. Aşa că îmi cam luasem adio de la o discuţie în particular cu scoţienii, rămînîndu-mi doar participarea la conferinţa de presă de a doua zi. Numai că Dumnezeul rockerilor veghea, astfel că trimisul Său la eveniment, Emil Ursu, în timp ce mă pregăteam să prezint al doilea recital al serii, îmi zice: „N-ai putea să mergi la Conacul Domnesc ca să-i aduci pe doi din Nazareth, cel mai bătrîn şi încă unul?”. Nu, nu glumea. Şi nici eu, atunci cînd i-am pus în braţe foile de prezentare pentru „Tons of Powder” (pe care evident că nici nu i-am văzut/ascultat) preşedintelui Festivalului, Mihnea Blidaru, şi i-am dat şi eu, prima oară în patru ani, un ordin: „Mihnea, prezintă-i tu!”. Am aflat ulterior ca s-a descurcat binişor, că n-a avut trac, că nu s-a speriat de public. Dacă insistă, poate îl las şi anul viitor să mai prezinte ceva! Am ajuns la Conacul Domnesc uşor emoţionat, marcat de ceea ce avea să urmeze. Numai că viaţa avea să mai bată încă o dată filmul, la scor. Cum? Aflaţi în numărul următor.

 

Fiţi sociabili!