La multă imaginaţie!

Despre rădăuţeanul de obîrşie, dl. Bondy Stenzler, am mai scris aici, semnalînd volumul de amintiri (îngrijit cu dragoste filială de cel numit) al tatălui său. Un evreu bucovinean al cărui destin zbuciumat a ilustrat perfect vorbele cronicarului: nu vremurile sînt sub om, ci bietul om sub vremi. Prietenul Bondy (publicist cu har, cum veţi constata, dar mai ales muzician consacrat, unul dintre întemeietorii neuitatului grup „Roşu şi Negru”) ne dovedeşte, prin viaţa şi activitatea lui, un adevăr oarecum incomod pentru unii dintre românii „neaoşi” şi patriotarzi în falset, de conjunctură: acela că mulţi evrei născuţi şi formaţi în România nu şi-au uitat patria natală, căreia îi respectă şi promovează memoria, valorile, frumuseţile. Deunăzi, Bondy mi-a trimis un text, intitulat simplu „Test”, mustind de tîlcuri şi învăţăminte (valabile, se pare, atît la Tel Aviv cît şi la Bucureşti, Londra sau Washington). Iată-l:

„Omul de la birou răsfoi cu atenţie hîrtiile din dosar, puse cîteva întrebări de rutină şi, la sfîrşit, conchise:

– Tinere Rabinsohn, actele sînt în regulă. Îndeplineşti condiţiile de studii, de vechime în muncă, recomandările sînt bune, mă rog, ai adus tot ce trebuie. Dar, pentru a putea fi angajat în unitatea noastră, unitate cu un specific aparte, urmează să susţii şi un test de imaginaţie. Probă obligatorie şi…eliminatorie! Tînărul se foi neliniştit în fotoliul din faţa biroului. La un asemenea examen nu se aşteptase.

– Ei?!…

– Păi, n-avu încotro tînărul, cu imaginaţia nu stau prost. Dimpotrivă. Dar, cînd e vorba de un test… Unchiul meu chiar mi-a spus: „Fii atent cum procedezi! Dacă te afli cumva în încurcătură,

îmi dai un telefon…”.  

– Serios?! Cine-i unchiul ăsta al dumitale?

– A, nu, că m-a şi avertizat: „Să nu cumva să te foloseşti de numele meu, dragă Samy! Nu vreau să fiu amestecat în cine ştie ce. Te duci, te prezinţi la interviu ca orice cetăţean, clar? Eu îl cunosc

pe omul acela (vorbea de dv.), în cîteva rânduri, în clipe grele, l-am şi ajutat”. Vă mai amintiţi?

– Dac-aş şti despre cine e vorba…

– A, nu, că ajutorul a venit indirect. Era şi greu să ajungeţi tocmai la el…acolo, sus. Însă i-a telefonat un amic al dv., iar dumnealui a intervenit unde trebuia… Că mi-a şi zis, înainte de a porni încoace: „Oamenii trebuie să se întrajutoreze. Nu se ştie cînd ai nevoie de cineva, undeva…”. Nu sînteţi de aceeaşi părere?

– Ba da…ba da…

– În ce priveşte testul, continuă cu prudenţă tînărul, ştiţi, n-aş vrea…Dv. ce mă sfătuiţi? Poate ar trebui, totuşi, să dau un telefon…

Omul de la birou chibzui îndelung:

– Nu, nu e cazul, hotărî el, ferm. De ce să deranjăm? Problema dumitale e rezolvată, de fapt. Mîine te prezinţi la lucru. Şi să fii foarte punctual!

– Vă mulţumesc!

Peste cîteva zile, tînărul fu chemat iarăşi de omul de la birou:

– Ei, te simţi bine la noi?

– Excelent!

– Apropo de unchiul dumitale, n-ai vrea să…

– Vă rog să mă iertaţi, zîmbi tînărul, dar n-am nici un unchi.

Omul de la birou rămase perplex.

– Vrei să spui ca toată povestea aia a fost…

– Un test de imaginaţie, aşa cum mi-aţi cerut!”

Final. Chiar dacă numărul unchilor omnipotenţi şi cel al funcţionarilor creduli (lipsiţi de imaginaţie…dar cu „şcoala vieţii”) e inevitabil limitat pe Terra, imaginaţia, inventivitatea omului

nu are limite. Vă doresc ca în 2016 să promovaţi toate „testele”, să învingeţi cu zîmbet provocările inevitabile ale vieţii. Să o faceţi cu imaginaţie şi speranţă. Şi mai ales cu umor şi – dacă se poate – cu acea mereu salvatoare autoironie. La Mulţi Ani!

 

 

 

Fiţi sociabili!