La mijloc de RBC

Bucovina Rock Castle Zău că nu ştiu cum de am reuşit să abreviez, în titlul de săptămînă trecută, „RBC” pentru Bucovina Rock Castle. Cu scuze, să trecem la cronica serii a doua din cele trei ale Festivalului, cea dedicată în totalitate muzicii româneşti, o premieră în istoricul ultimelor trei ediţii. Încă din start ne gîndeam, cei din spatele/laterala scenei, că va fi un record de audienţă, dar ceea ce s-a petrecut în realitate a fost realmente copleşitor: peste 4.000 de bilete vîndute şi peste 5.000 de oameni… dacă nu chiar 6.000. De unde diferenţa? Simplu: în afară de invitaţiile pentru sponsori, oficialităţi, parteneri etc., românul născut poet a mai inventat o metodă de fraudare, adică vreunul din cei intraţi colecta cîte 10 – 15 bilete, ieşea din incintă, le distribuia prietenilor aflaţi în parcare, apoi intrau cu toţii arătînd celor de la intrare biletele perfect valabile. Parcă pentru cei 2 lei cît costa intrarea e cam mare şi perfect nejustificat efortul! Nu-i vorba de sumă, ci de gestul în sine, cu atît mai de neînţeles cu cît la chestia asta se dedau adolescenţii pe care, iată, n-am reuşit să-i educăm în toate sensurile. E o mare dezamăgire pentru mine, de altfel singura legată de aceasta ediţie absolut memorabilă a Festivalului. Trecînd la evenimentele serii de 22 august trebuie remarcată popularitatea de care se bucură de multă vreme grupul care a deschis spectacolul, Odyssey, cu Cristi Rangu şi ceilalţi în formă maximă. Au fost urmaţi de Robin & The Backstabbers, Lună Amară, Viţa de Vie, fiecare avînd propriile-i mii de fani, acelaşi lucru putînd fi spus şi despre ultimii urcaţi pe scenă, Implant Pentru Refuz. Cu siguranţă că a fost seara cea mai agitată, tot ceea ce cereau artiştii primind un feedback instantaneu: pogo, aşezat în genunchi, fluturat de braţe, cîntat refrene, aprins brichete şi chiar artificii, bălăngănit din cap, toate au contribuit la crearea unei atmosfere extraordinare. A fost şi seara în care spionii noştri strecuraţi în public ne-au transmis că printre spectatori se aflau şi prefectul Florin Sinescu şi preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, în timp ce vicepreşedintele Ilie Niţă a venit chiar în „backstage”. Poate n-o să credeţi, dar am aflat că e fan Jimi Hendrix! Iar toţi trei, cu care am discutat ulterior, s-au declarat susţinători trup şi suflet ai Festivalului, ceea ce nu poate decît să ne încînte şi să ne dea speranţe de a urmări nume încă mai mari pe scena ediţiilor următoare.

 

Fiţi sociabili!