La anu’ ce le dăm de lucru?

Printre instituţiile care ar fi trebuit desfiinţate dacă pe lume n-ar fi existat şi entitatea numită România, la loc de frunte figurează CEDO şi TAS. Ambele se ocupă cu împărţirea dreptăţii, în cazurile în care instituţiile de profil din bătătura noastră nu reuşesc să o facă. Despre prima dintre ele nu are sens să ne pronunţăm aici. Cea de a doua însă se pliază perfect pe rubrica asta, la ea apelînd în numeroase cazuri veritabili SPORCi, cu intenţia vădită de a da peste cap reguli şi regulamente sportive şi de a-şi atinge nişte obiective adesea tulburi şi oricum greu de încadrat în acestea. Prestaţia României la Tribunalul de Arbitraj Sportiv a inclus în timp nişte speţe absolut antologice, precum cererea de anulare a daunelor de vreo 17 milioane de euro pe care Chelsea i le pretindea lui Adi Mutu pentru consum de cocaină, atribuirea palmaresului unui club din Timişoara unei invenţii de prin Bărăgan, dezbaterea pe baza valizei becaliene dacă a da bani unei echipe pentru a juca cinstit fotbal e mită sau nu, calcularea daunelor (între 2,14 lei şi 57 de milioane de euro!!!) pe care un anume Mititelu le-ar avea de primit de la FRF, precum şi intenţia – cu finalizare! – a unui club de polo şi de atletism de a-şi vinde sigla unui club de fotbal deţinător al Cupei Campionilor Europeni etc. Grele toate, aşa-i? Dar parcă mai megabenga decît toate e cererea unuia Becali de a i se acorda titlul de campioană echipei dumnealui, deşi acesta fusese atribuit unei alte echipe, cu toate onorurile cuvenite: medalii, cupă, festivităţi. Cred că dacă angajaţii TAS ar încerca la începutul fiecărui sezon să pronosticheze ce le mai pregăteşte fotbalul românesc la încheierea acestuia, n-ar putea ghici nici măcar una din toate astea. Sau, dacă unul ar avea asemenea inspiraţie, cu siguranţă că toţi ceilalţi i-ar recomanda călduros o vizită la psihiatru.

Fiţi sociabili!