L-au găsit pe Florin cu musca pe căciulă

 Neştiind de prezenţa aparatului radar pe drumul european ce străbate comuna, o doamnă pe nume Maria a trecut ca vîntul şi ca gîndul pe lîngă maşina poliţiei.

 Poliţiştii au puricat în timpul orelor şi crîşmele din apropierea şcolilor.

 Un echipaj al poliţiei s-a deplasat unde s-a semnalizat că nişte persoane au intrat în conflict.

 L-au găsit pe Florin cu musca pe căciulă.

 O patrulă se afla în zona Mărăşeşti cînd într-o parcare au zărit mişcînd cu repeziciune nişte umbre care trudeau din greu la spartul unor maşini din care luau ce apucau.

 Legea-i lege, nu-i tocmeală şi trebuie să ne supunem ei, chiar dacă este vorba de obligativitatea de a rămîne în vehicul cu mîinile pe volan.

 Echipajele SMURD au muncit parcă mai mult ca în alte zile, deoarece evenimentele s-au succedat unele după altele.

 Se auzea o sirenă, dovadă că cineva declanşase un sistem de alarmă.

 Mihai forţase un geam prin care s-a strecurat, sfidînd siguranţa publică.

 S-au ridicat urme, inclusiv amprente ale infractorului, numai că acesta era de negăsit.

 Un control efectuat la societatea comercială s-a lăsat cu cîntec.

 Mereu la datorie, echipajele sînt direcţionate zilnic spre multe persoane.

 Sînt multe cazuri cînd adepţi de-ai lui Bachus uită măsura paharului şi beau fără măsură, pînă ajung în comă alcoolică, fiind găsiţi ţepeni de beţi.

 Un ieşean mai glumeţ a venit la Suceava să facă glume.

 Cînd a intrat în primul hipermarket şi a văzut atîta marfă s-a crucit.

 În vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică, inspectoratele judeţene vor întreprinde o paletă diversificată şi se vor dinamiza măsurile.

 Cercetările au stabilit că victima se afla sub influenţa băuturilor şi circula anapoda.

 Amatorii de viteză excesivă pot avea în orice moment surprize.

 

Fiţi sociabili!