L-am văzut-o!

ShakiraDupă cum vă ameninţam în urmă cu două săptămîni, a venit vremea să-l mai „tăiem” o dată pe David Bowie şi să facem o cronică a marii panarame de Eurovision, acum într-o nouă prezentare! Fiindcă, iată, s-a trecut la un nou sistem de anunţare a punctajului venit din fiecare ţară, în sensul că locurile de mai la vale erau deja scrise pe ecran, acordîndu-se prin viu grai, live adică, doar punctele pentru primele trei locuri. Cîştigul nostru, al telespectatorilor, a fost astfel evident: în loc să pierdem ore întregi ne-am holbat preţ de doar vreo juma’ de oră la finalizarea panaramei. Vă mărturisesc că n-am fost surprins de absolut nimic, reuşind (cu martori!) să ghicesc exact, în 9 cazuri din 10, cui şi cîte puncte o să acorde fiecare ţară. Surpriză totală a fost doar atunci cînd Azerbaidjan nu a dat nici un punct Rusiei, dovadă că pînă şi preşedintele republicii respective a cerut anchetă! Chestia e tare de tot, şi cam fără precedent, încît mă întreb cum şi-or fi înghiţit vorbele ăia care tot grohăie că votul nu-i politic. Aaa, dar despre muzică n-am de gînd să scriu? Ba da. Apropo: care muzică!? Am văzut/auzit 26 de piese încadrabile în vreo două, hai, trei, categorii distincte: bălăduţe, rockuşoare şi disco. Am numărat, printre cei 26 de competitori, vreo patru Shakire (după vorbă, după port, după craci), vreo trei Al Bano şi tot vreo trei de Simon&Garfunkel (varianta ieşire la iarbă verde, cu băieţi, fete, şi-o chitară rece-n portbagaj). Singurele piese deosebite au fost ale Franţei şi României. Prima din ele, un rock cinstit, cîntat de o blondă cu voce şi fibră de rockeriţă adevărată. Cea de-a doua, o… ceva fără cap şi coadă, cîntată de un domn în rochie. La Eurovision, merge orice şi oricum, după celebrul/celebra Dana International!

Fiţi sociabili!