Kitsch cine apare în sensul giratoriu?

Fîntînile arteziene din Suceava nu au fost niciodată punctul forte al oraşului; dimpotrivă, ce-a fost bun s-a stricat, ce e nou e de… toată jena, ca să nu spun rima-n public. Percepţia responsabililor din Primărie este însă cu totul alta, căci doar aşa se explică insistenţa şi consecvenţa cu care apar ţîşnitoarele funerare îmbrăcate în gresie pe post de accesoriu decorativ cu scopul de a înfrumuseţa spaţiul public. Rezultatul e un oximoron, un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. Ca să nu rămîn neînţeleasă, fîntînile din Suceava vor să fie una cînd, de fapt, sînt cu totul alta şi e limpede că nu e vorba de rea intenţie, ci de necunoaştere şi lipsa oricărui simţ estetic. Sucevenii trecuţi de 30 de ani îşi amintesc probabil fîntîna cu bile din Parcul Bisericii Catolice, de lîngă statuia lui Ciprian Porumbescu. Era, cred, cea mai frumoasă din oraş, de bun gust, proiectată şi realizată cu siguranţă de un artist, aşa cum se procedează în lumea-ntreagă. Bilele metalice au dispărut, fîntîna a fost acoperită cu gresie lucioasă, iar jeturile de apă sînt însoţite de becuri colorate. Ieftin şi kitschos, fără îndoială, opera unui lucrător administrativ de pe la Spaţii verzi. Aceeaşi soartă a împărtăşit şi fîntîna din faţa Casei de Cultură. Cîndva veselă, de bun simţ, cu jocuri de apă care ieşeau din nişte flori de piatră, astăzi lucioasă, tristă, cu jeturi multicolore, made in China. Şi pentru că nu are un prieten care să-i spună, care să-l înveţe de bine, domnul primar Ion Lungu ne mai pregăteşte o surpriză, la fel de funerară. În faţa fostului cimnematograf Modern, actualul Centru Cultural Bucovina pe cale de a se inaugura, răsare încă una nouă, mîndră, rotundă, sclipitoare, îmbrăcată în aceeaşi gresie, fîntînă arteziană. Ceva ce n-a visat vreodată sensul giratoriu. E drept că nimeni nu le ştie pe toate, dar tocmai în asta constă arta de a conduce: să te-nconjori de oameni capabili, instruiţi, buni în domeniul lor. Nu e obligatoriu ca primarul Sucevei să aibă gusturi rafinate şi să ştie design, dar să consulte un specialist cînd îl apucă înfrumuseţarea urbei, DA!

                                                                                                                                                                         Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!