Trăim într-o Românie absurdistană în care hăţurile puterii sînt în mîinile unor văzduhişti. Latini inflamabili cum sîntem, mai mult bocim ca babele şi ne căinăm în loc să judecăm la rece şi să tragem învăţăminte. În afară de nişte demisii sau demiteri, în afară de politizarea excesivă a evenimentului şi în afară de tele-aflarea în treabă a zeci de masticatori de, pardon, rahat cu prune, accidentul aviatic din Apuseni n-a lăsat decît o imensă durere, şoc şi deziluzii în rîndul victimelor şi o uriaşă năuceală instituţională. Autorităţile, în frunte cu premierul, au fost foarte prompte în a înfiinţa comisii şi comitete de anchetă, burduşite, cum altfel, cu cei mai mari specialişti, cu profesionişti de primă clasă, cu aşii aşilor, într-un cuvînt cu o altă liotă de mulgători ai banului public, cu o altă liotă de cai breji pe toloaca inutilităţii naţionale. Asta sîntem, o ţară plină de specialişti în toate şi nimic. Profesioniştii de la Romatsa n-au fost în stare să localizeze un ditai avionul, deşi iau nişte salarii de te cruceşti. Specialiştii lui peşte mort de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), alţii care mulg într-o veselie vaca bugetară, n-au reuşit nici ei să dibuiască epava, deşi aveau toate datele necesare şi cele mai tari echipamente. Ăştia, ca şi cei de la Romatsa, sînt aşa de ”profesionişti” încît nu ştim dacă-s în stare să localizeze cu arătătorul România pe glob, darămite un avion aflat la sol şi care cere ajutor. Serviciul 112 în care s-au investit vreo 40 de milioane de euro s-a dovedit a fi şi el o mare varză. „Meseriaşii” de la 112, adică operatorii acestui serviciu, au oferit echipelor de intervenţie o arie de 200 km pătraţi în care s-ar fi prăbuşit aparatul de zbor. E vorba de 200 de km pătraţi în plan, pentru că, în relief, pe teren adică, suprafaţa e mult mai mare cînd discutăm de o zonă montană. În plus, operatorii de la apelurile de urgenţă sînt atît de profesionişti încît au înţeles greşit „coordonatele date de unul din medicii supravieţuitori care a sunat de cinci ori (!!!) la 112”. Ce profesionişti lucrează în acest sistem? Păi iote ce zice presa bine informată: „Angajările se fac după ureche la 112, în funcţie de relaţiile pe care le au potenţialii candidaţi”. Dacă ăsta-i criteriul după care funcţionează un ditai serviciul naţional, e normal ca la 112 să fie angajate „în posturi cheie, aşa cum sînt operatorii care răspund la telefoane, neveste, nepoate, cumnate ale şefilor, persoane care habar n-au să interpreteze corect informaţiile venite” pe diverse canale. Echipajele de la ISU Alba au bîjbîit ce au bîjbîit prin munţi, pe coclauri şi cînd au aflat că avionul a căzut în judeţul Cluj şi-au strîns calabalîcul şi s-au cărat acasă, fiindcă nu era treaba lor. Şi-n presă sînt „profesionişti”. Iote ce povesteşte unul dintre salvatori, un moţ simplu care n-are salariul de 9.200 de euro ca şeful de la Romatsa şi nici 10.000 de lei pe lună ca generalul Opriş, dar care a fost printre primii ajunşi la locul tragediei: „Cum am auzit la televizor de avion ne-am strîns în sat şi am pornit căutarea. Am venit pînă la un kilometru de locul accidentului cînd ne-au sunat de acasă şi ne-au zis că la televizor se spune că i-au găsit pe toţi teferi şi să nu-i mai căutăm”. După o oră li s-a spus acestor oameni să pornească din nou căutările pentru că „victimele nu fuseseră găsite”. Ha-lu-ci-nant! Argentin Todea din satul Horea le-a dat peste nas tuturor. Pentru a găsi epava s-a orientat după culoarul de zbor. Asta nu le-a trecut prin cap marilor mahări ultraprofesionişti care freacă menta prin capitală sau prin teritoriu. Nu i-a dus mintea pentru că nu o au. Băi, aceştia, puneţi-l pe Argentin ministru de interne, şef la Romatsa, la STS, la Transporturi sau la Ministerul Sănătăţii, pentru că-i mai lucid şi mai sănătos la cap decît toţi şmecherii de pe Dîmboviţa. Şi, evident, mult mai profesionist. În ce-l priveşte pe fostul şef al IGSU, generalul de brigadă Ion Burlui, acesta a fost printre primii care a luat legătura cu unul dintre medicii supravieţuitori şi a estimat destul de corect zona în care s-a produs tragedia. Dacă marii specialişti bucureşteni nu bulibăşeau total căutările, probabil că accidentul nu s-ar fi transformat într-o tragedie. Măcar suceveanul Ion Burlui a avut demnitatea şi bărbăţia de a-şi înainta demisia. Un gest de onoare, onoare despre care mulţi înscăunaţi de la Bucureşti nici n-au auzit vreodată în viaţa lor. Pentru acest gest de demnitate, generalul Ion Burlui este Jupânul nostru de Salon.
