Zice cu deplină nostalgie poetul: „Trecut-au anii/ Ca nouri lungi pe şesuri”. La fel ca anii şi ca nourii, trecut-au şi diverşi unii prin fruntea Inspectoratului Şcolar Suceava, fără a avea nimic poetic în ei. Unii au trecut cu oarece folos şi le păstrăm o amintire frumoasă. Au fost, însă, şi tot soiul de talibani teleportaţi politic şi care nu s-au ocupat decît de propria lor proslăvire şi căpătuială. Condus după ’90 de tot felul de proletcultişti agramaţi, de foşti aplaudaci destoinici ai defunctului bicefalism ceauşist şi de tute văzduhiste şi cu mintea decoltată, învăţămîntul românesc a reuşit performanţa de a fi un etern paria al societăţii. O cenuşăreasă umilă, veşnic cu mîna întinsă la mahării de pe Dîmboviţa care birjăresc bănuţul public. Chiar şi în asemenea condiţii, şcoala românească a reuşit să performeze. Toate efemeridele politice, toţi miniştrii cu tărtăcuţele pline de reforme şi parareforme care mai de care mai aiuristice n-au făcut decît să afişeze inepuizabile pomelnice de promisiuni, pomelnice de care s-au ales praful şi pulberea, ştiut fiind că gargara electorală e ca balega reîncălzită o dată la patru ani. Au promis cîte-n lună şi-n stele şi, în acelaşi timp, cu fiecare an bugetar, învăţămîntul a primit tot mai puţini bani. Cum e la Bucureşti, aşa e şi în teritoriu. Primarii iubesc şcoala numai în anii cu alegeri, iar în rest dă-o-n mă-sa, părinţii şi profii să se descurce şi singuri. Asta-i mentalitatea acestor clănţăi rurali. N-am văzut nici un primar din România să sară la beregata lui Funeriu atunci cînd acesta a desfiinţat peste 2.000 de şcoli. Ba, dimpotrivă, mulţi au aplaudat tîmpenia şi au răsuflat uşuraţi fiindcă au mai scăpat de o belea. Fix din cauza acestei mentalităţi retardate majoritatea şcolilor n-au autorizaţie de funcţionare. Îl doare pe primar la bască de faptul că grupul sanitar de la şcoala din comună e tocmai în fundul curţii, unde şade mizer. Bine că are primăria toaletă îmbrăcată numai în faianţă italiană şi uscătoare de mînă cu senzori, ca să nu se electrocuteze tîrtanii. E o realitate tristă pentru o Românie care are senzaţia că trăieşte în mileniul trei. La capitolul ăsta sîntem medievali rău de tot. De aia este lăudabilă iniţiativa profesorului Gheorghe Lazăr, inspectorul general al IŞJ Suceava, care a invitat la el, pe rînd, toţi directorii de şcoli din judeţ şi s-a informat despre situaţia grupurilor sanitare din unităţile şcolare. Metodic, aşa cum îi stă bine unui matematician, şeful IȘJ a realizat un centralizator pe această problemă şi le-a dat termen directorilor să se ocupe în mod prioritar de rezolvarea ei. În felul acesta vor fi create condiţii civilizate atît elevilor cît şi profesorilor, iar şcolile vor primi autorizaţie sanitară de funcţionare. Situaţia nu-i chiar înfricoşătoare la nivelul judeţului nostru. Multe şcoli au grupuri sanitare noi realizate cu bani europeni ori de la Banca Mondială. Sînt curate, civilizate şi igienice. Atîta doar că sînt în afara şcolii. Unele, deşi sînt făţoase, nu sînt funcţionale, pentru că ori nu-s racordate la reţelele de apă, ori apa are nitraţi şi nu poate fi folosită. Aceste bude sînt ca nişte bibelouri foarte frumoase, dar tot pe atît de inutile. „Generalul” Lazăr i-a îndemnat pe directori să stea pe capul primarilor pînă vor fi rezolvate toate aceste chestiuni. Un alt impediment e acela că, în multe cazuri s-a lucrat româneşte. Cînd ai landoul nou şi elegant, n-ai copil, şi invers, cînd ai copil, n-ai bani de landou şi legeni problema în braţe. Cam aşa stă treaba şi cu grupurile astea sanitare. Inspectorii care dau autorizaţii mai sînt şi foarte scrupuloşi. De exemplu, dacă o şcoală n-are un număr suficient de cabine în grupul sanitar atunci nu va primi autorizaţie de funcţionare. Asta-i complet aiurea. Populaţia şcolară e variabilă, aşa că domnii inspectori ar trebui s-o lase mai moale cu meticulozitatea asta răsuflată. Chestia cu grupurile sanitare dăinuie de cînd e şcoala românească. An de an problemele sînt aceleaşi. Cum inspectorii sanitari nu se înmoaie şi nu dau autorizaţii pe ochi frumoşi, nu rămîne decît ca această problemă să fie rezolvată rapid şi conform reglementărilor. Se putea face asta de mult, dar nu s-a făcut. S-a lălăit toată chestia în cel mai pur stil mioritic. Profesorul Gheorghe Lazăr vrea ca în mandatul său să nu mai audă de şcoli neautorizate, ceea ce e, trebuie să recunoaştem, un lucru lăudabil. Pentru că nu vine la serviciu ca să se odihnească sau ca să dea autografe pe tot felul de hîrţoage şi pentru că a demarat un proiect ambiţios şi benefic şcolii sucevene, „generalul” Gheorghe Lazăr este găzduit vreme de o săptămînă în galeria Jupânilor de Salon.
