Spre deosebire de alte naţii, noi, românii, sîntem dedulciţi la festivalism. Boală grea, neicuşorilor, atîta vreme cît toată leguma a ajuns să se aniverseze pe sine, dîndu-şi ifose naţionale. Avem festivalul barabulei, festivalul usturoiului, al muzicii de cameră şi de antecameră (chiar, pe cînd un festival al camerelor reunite de bicicletă?), festivalul pietrei de brichetă şi al cariilor dentare. Mai rămîne să organizăm un festival al coxartrozei în care să evolueze magistral toţi şchiopii şi împiedicaţii şi la care să se decerneze ca premiu suprem „Cîrja de aur”. Vedeţi, asta-i deosebirea dintre români şi nemţi. În timp ce noi facem festivaluri, friţii fac Mercedes-uri, adică maşinile alea bengoase pe care românii le cumpără pe bani grei ca să meargă cu ele, aţi ghicit, la festivaluri. Ideea e că multe dintre aceste festivaluri sînt nişte golăneli menite să faulteze bănuţul public. Dacă tata-i şmecher, adică de ce să nu organizeze el un festival pentru fecioraşul său, evident, din parale publice, că doar nu din portofelul personal. Ce dacă manifestarea nu-i decît o trîntă şi o lălăială susţinută de nişte anonimi şi care-i dedicată altor anonimi? Nici nu ştiţi că într-o ţară (nu spui care) există şi un festival al testiculului. Vedeţi ce le bubuie mintea unora? În timp ce planeta se prăbuşeşte de austeritate şi de foame, unii slăvesc testosteronul. Bine, nu toţi îs duşi cu vaca. Se mai fac şi lucruri bune, de valoare şi cu impact socio-emoţional de calitate. În timp ce unele localităţi cu ifose dau cu mucii-n fasole organizînd festivalisme, primarii altor aşezări organizează manifestări de calitate. Ca jupâni supraveghetori ce sîntem am urmărit ceea ce se numeşte generic „Zilele oraşului (comunei) …”. În marea majoritate, astfel de acţiuni n-au nici o treabă cu cultura. Se poartă manelizarea sfinţilor, întîlneşti recolciuci şi cîrnaţi bio pe aceeaşi scenă a troglodismului rural, troglodism de la care nu lipsesc iconiţe miruite, mici traşi prin mujdei sau muştar, leliţe ambetate de prea mult trascău, etnici ciorditori, maşini de fiţe, politicieni scrobiţi şi neamuri proaste cu pălării verzi, ghiuluri pe degetul mic şi negru sub unghii. Totul depinde de obrazul primarului şi al organizatorilor. Zilele Oraşului Siret şi Festivalul Folkever sînt dovada cea mai limpede că o mînă de oameni tineri, în frunte cu primarul Adrian Popoiu, pot face lucruri de cea mai bună calitate. De exemplu, la Zilele Oraşului Siret, primarul Popoiu şi-a propus să puncteze trei lucruri: promovarea valorilor locale (formaţii artistice, tineri artişti, dar şi pe prichindeii care sînt laureaţi ai diverselor concursuri naţionale sau judeţene). Şi-a propus de asemenea să acopere pretenţiile tuturor categoriilor de vîrstă prin programe artistice diversificate. Nu doar muzichie şi dănţuială. Şi, atenţie aici, fără a folosi bani din bugetul local. Zilele Oraşului Siret s-au „făcut” doar din sponsorizări. Nici sportul n-a fost uitat. Cupele oraşului la tenis de masă, şah, tarnip, ciclism şi atletism şi-au găsit mulţi fani. Despre Folkever, ce să mai spunem. Festivalul are deja emblemă naţională şi internaţională, el desfăşurîndu-se şi la Siret, şi la Cernăuţi. Siretenii şi invitaţii lor din Ucraina, Polonia şi din ţară s-au bucurat de muzică bună, de poezie, de sport şi de dans. Adrian Popoiu, Mihai Mihailiuc şi poetul Ioan Mateiciuc merită reverenţa Jupânului de Salon.
