Se spune că deosebirea dintre comunism şi democraţie ar fi următoarea: în comunism faci ce vrea statul, în democraţie faci ce vrei tu cu acordul mai mult sau mai puţin tacit al statului. Constituţia democratică a României postdecembriste e ca un şvaiţer din care rod toţi şobolanii, toţi cotoii graşi, dar şi şoriceii cei mai neînsemnaţi. E suficient să se întîlnească trei şmecheri, să se îmbete mangă, să hotărască la mişto că ei sînt găgăuzi sau meglenoromâni şi ca atare să se constituie într-o minoritate naţională, pentru ca apoi să ceară sedii în toată ţara, bani de la buget, maşini, deputăţeală şi alte privilegii nemaiauzite prin ţările civilizate. Tot felul de minorităţi dintr-astea inventate peste noapte rod la caşcavalul naţional de n-au aer. Românii, rebegiţi de sărăcie, habar n-au că din impozitele pe care le plătesc întreţin un şmecher care cică-i deputatul Uniunii Bulgarilor din Banat. Ce golăneală mai e şi asta? Se întîlnesc cîţiva „bulgăroi cu ceafa groasă” sau „cîţiva grecotei cu nas subţire”, inventează nişte „mari” uniuni şi vor după aia birouri parlamentare, maşini la scară, bănet, secretare bengoase şi gratuităţi la fîţîiala din ţară şi din străinătate pentru ei şi pentru rubedeniile lor. Ia staţi niţel. Cîţi bulgari sînt în Banat de le trebuie, musai, deputat? Na, c-am lovit o rimă. Cîţi cehi şi slovaci sînt în România de-i musai să tocăm noi banii publici pentru un post de deputat? Există în Slovacia sau în Cehia deputaţi pentru cele cîteva sate de români rătăcite prin munţii Tatra sau pe aiurea? Au românii din valea Timocului deputat? Cine-i reprezintă pe românii din Cadrilater la Sofia? Sanchi. Nimeni. Cîţi italieni mai sînt în România de au aşa mare nevoie de un deputat? Dacă or fi vreo cîteva sute. Ce fac marii aleşi ai minusculelor minorităţi naţionale în Parlamentul Ţării? Păi, ce să facă şi ei, prăduială la banul public şi lene cît cuprinde. Există cehi şi slovaci la Pomîrla şi la Cotu Dobii din judeţul Suceava, tot aşa cum există italieni la Dersca, Lipiceni sau Copălău din judeţul Botoşani. Chestia e că deputaţii ăştia s-au dovedit a fi şi nişte şmecheroi. Ce şi-au zis? Dacă Statul Român tot e bou ca noaptea, iar legile sînt respectate doar de proşti, de ce n-am profita şi noi niţel? Zis şi făcut. Mai mulţi parlamentari de la minorităţi şi-au băgat picioarele în ea de lege şi şi-au angajat rubedeniile pe la Camera Deputaţilor şi pe la birourile parlamentare din ţară. Deşi legea ANI spune limpede că demnitarii n-au voie să angajeze rude pînă la gradul II, unii s-au făcut că nu ştiu legea, că n-au auzit de ea şi, ca atare, au semnat contracte de muncă pentru frăţiori, părinţi şi neveste, ca să mîncă şi gura lor ceva. Dintre şmecheriţii ăştia nu putea lipsi fostul fotbalist (bun fotbalist) Mircea Grosaru, „italianul” de pe la Huşi sau Buhuşi, pripăşit o vreme şi în ograda liberalilor suceveni. Aşadar, Mircea Grosaru e luat la bîză de Agenţia Naţională de Integritate, pentru că şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar dintr-o circumscripţie din Botoşani. Alo, bre, dar ce aveţi cu omul, de ce vă luaţi degeaba de el? De ce îi tulburaţi somnul parlamentar, cînd el n-are nici o treabă cu integritatea. Trezit brusc din „dolce far niente”, „italianul” Grosaru a dat în bîlbîială: „Nu ştiu nimic, nu am primit nimic de la ANI, după ce primesc adresă voi vorbi”. Pînă va veni „adresa” de la ANI, domnul Grosaru va trebui să pună deoparte vreo 67.000 de lei, banii pe care i-a încasat soţia domniei sale. Ei, dar banii nu sunt o problemă pentru bogatul deputat Grosaru. Probleme ar fi doar dacă Mircea Grosaru ar rămîne fără mandatul de parlamentar, cel aducător de statut social şi de alte alea. Pentru o săptămînă, noi îi oferim domnului Grosaru şi mandatul de Jupân de Pardon.
