Ajunşi în fruntea bucatelor, şmecherii politici din teritoriu (după chipul şi asemănarea mai marilor de la Bucureşti) se transformă peste noapte în nişte mici baroni locali. În nişte mici tirani, arţăgoşi, tupeişti şi mai ales din cale-afară de hrăpăreţi. Cei care s-au trezit pentru prima oară că au pus laba pe ciolan sînt oarecum de înţeles. Au fost toată viaţa lor nişte fomişti frustraţi, iar acum, dacă tot au şansa să se căpătuiască, de ce n-ar face-o. Cam asta-i mentalitatea în diurnă şi nocturnă a proaspeţilor parveniţi. Există, însă, şi categoria cealaltă. Rechinii bătrîni, plini de osînză, colportori şi manevrişti lipsiţi de scrupule care l-ar vinde pînă şi pe Dumnezeu pentru cîţiva arginţi în plus. Ăştia sînt adevăratele iude politice. Fauna politică rurală nu-i aşa sclifosită şi plină de fiţe ca cea de la Capitală. Deşi e mai rudimentară şi brutală, nu se deosebeşte însă în venalitatea şi perversitatea ei de cea din marile oraşe. Peste tot în comunele României vom întîlni cîte un Berceanu şi un Fenechiu, cîte o Udrea şi o Grapinni care se vor cotonogi la propriu, fiindcă, doar aşa, numai din vorbe, n-are nici un pitoresc. La ţară, dacă nu eşti vînos, nu sudui ca un căruţaş beat, n-ai cap pătrat şi nu te vede lumea pe la „Balul gospodarilor” n-ai nici o şansă să obţii sufragiile alegătorilor. Ruralul are alte repere valorice decît cele de la oraş. Aici trebuie să ai în curte faeton, tractor şi Mercedes, fie el şi la mîna a doua, trebuie să ai pitici de grădină în curte şi flori de plastic la fereşti, şi musai trebuie să ştii să ţîpureşti şi să şuieri tare la horă. În plus, trebuie să ai pălărie verde şi o pălmoacă lată cît capacul la closet, fiindcă doar astea impresionează babele electorale şi mătuşile îmbaticate care fac lobby la „radio şanţ”. O pălmoacă babană e semn de virilitate şi, prin extensie logică, se cheamă că proprietarul ei e şi un tip dat dracului de deştept. Dacă acest profil de candidat la primărie mai are şi o nevastă tare în clanţă, atunci cu siguranţă că el va fi masculul alfa care-i numai bun de uns ca prim gospodar. Chestia e că de cele mai multe ori socoteala din urne nu se potriveşte cu realitatea. Cînd se văd cu sacii în căruţă, parveniţii ăştia îşi dau arama pe faţă. Lipsiţi de scrupule şi rapaci fără măsură, astfel de inşi desenează, prin avariţia şi harpagonismul lor, un nou portret al satului românesc. Unul deloc atractiv. Astfel de indivizi nu vor decît să domine, să conducă discreţionar şi să acapareze cît mai mult, prin minciună, înşelătorie sau malversiuni financiare. Presa suceveană scria de curînd despre şmecheriile primarului de la Vicovul de Sus, Vasile Schipor, care se crede mai presus de lege, dar mai ales crede că Vicovul e feuda lui şi a neamurilor sale. De fapt, ziarele sucevene abundă de cazuri de primari care calcă pe bec. Unul dintre acestea este cel al primarului traseist al comunei Ipoteşti, Dumitru Corjuc. Conform cotidianului „Obiectiv”, după ce a fraierit Consiliul Local, făcînd un schimb de terenuri între nişte văioage extravilane care nu valorează mai mult de cîteva baxuri de ţigări de contrabandă cu un teren intravilan care valorează 300.000 de euro la ora actuală, domnul Corjuc şi neamurile lui vor să pună mîna şi pe imaşurile şi iazurile din zonă, bunuri care sînt comunale. Înfiinţînd o asociaţie familială, dar pe care a numit-o pompos „Asociaţia pentru dezvoltarea agriculturii în comuna Ipoteşti, judeţul Suceava”, acest Mitică de Pardon vrea să-şi concesioneze pe jumătate de secol toate imaşurile comunei. Domnule traseist Mitică, dacă tot vrei să pui tu mîna pe tot, pe terenuri, pe imaşuri şi pe iazuri, noi zicem să propui Primăriei, adică propriei tale persoane, să se schimbe şi numele comunei din Ipoteşti în Corjuc şi să ţi se facă şi o casă memorială intitulată „La Mitică”, cu bust şi placă comemorativă, aşa cum au doar marile personalităţi. Şi asta, încă din timpul vieţii, ca să vezi şi matale cîtă lume te apreciază.
