Judeţul muribund

Suceava ocupă locul 25 din cele 42 de judeţe ale ţării după indicatorul privind numărul de angajaţi care cîştigă peste 5.000 de lei brut pe lună. Nu ştiu cum vi se pare un astfel de salariu. Problema este că nu ajunge decît la 515 dintre suceveni, iar cel mai trist este faptul că prea mulţi dintre suceveni trebuie să lucreze jumătate de an pentru banii ăştia. Statistica, făcută grosier, e şi mai deprimantă dacă privim situaţia procentual, pentru că Suceava este un judeţ mare, cu peste 600 de mii de locuitori, dar în care locurile de muncă sînt puţine, numărul contractelor de muncă înregistrate fiind, potrivit unei analize publicate de Ziarul Financiar, de 85.270, adică aproximativ 14%. În mare, asta înseamnă că 85% din populaţia acestui judeţ este formată din categoriile minori, pensionari, şomeri, elevi, studenţi, asistaţi social, plus categoria celor care lucrează la negru, care au venituri nedeclarate. Altfel nu se explică cum reuşesc atîtea suflete să supravieţuiască.  Mai mult decît atît, dintre sucevenii care muncesc cinstit, cu contracte de muncă, 46%, deci aproape jumătate, cîştigă salariul minim pe economie. Asta nu înseamnă că ceilalţi au cine ştie ce venituri, ci doar ceva mai mari decît minimul. Cu alte cuvinte, dacă 15% din populaţia acestui judeţ cîştigă bani albi, iar jumătate dintre ei reprezintă ponderea salariilor minime, rezultă că doar aproximativ 7% dintre suceveni au venituri relativ omeneşti. Este dezastruos şi imposibil de înţeles cum existăm încă. Ce antreprenoriat, ce afaceri, ce economie? Suceava este un judeţ muribund care, nu doar că nu primeşte tratament, dar nici măcar nu e diagnosticat.

Comentariu semnat de Alina Mihăescu şi difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!