Johnny, patriarhul

I s-a spus în toate felurile, de la „patriarhul rock-ului franţuzesc” pînă la „Elvis, varianta franceză”. La moartea lui, produsă pe 6 decembrie, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, într-o declaraţie oficială, a spus: „Nu vom uita niciodată numele, figura, vocea şi, peste toate, concertele lui Johnny Hallyday”. Pe de altă parte, în partea din lumea muzicii care contează, adică în ţările vorbitoare de engleză, Johnny Hallyday a fost inexistent. De altfel, în acea parte a lumii, porecla sub care era menţionat a fost de „cel mai mare rocker din lume de care n-aţi auzit niciodată”! În cifre, valabile pentru partea cealaltă a lumii, cariera lui Johnny Hallyday s-a întins pe o durată de 57 de ani, comparabilă cu a Rolling Stones-ilor. A vîndut un total de peste 110.000.000 de L.P.-uri, cu tot cu discurile single atingînd 150.000.000, ceea ce îl duce pe o poziţie superioară lui David Bowie! Mai zic o dată: aproape toate s-au vîndut în Franţa sa natală, în restul lumii fiind prea puţin cunoscut sau chiar deloc. În România, paradoxal, deşi era cunoscut, apreciat, difuzat, nu a ajuns să cînte niciodată, nici măcar în vremurile în care la noi veneau mai toate vedetele franţuzeşti, de la Aznavour şi Mireille Mathieu, pînă la Dalida şi Gilbert Becaud. Da, parcă nici Salvatore Adamo n-a cîntat la noi. A obţinut nu mai puţin de 18 discuri de platină. A întreprins 181 de turnee mari, ceea ce înseamnă încă un record. Cancerul pulmonar l-a răpus săptămîna trecută, după vreo 9 ani de luptă cu un altul, de colon. În anii ’60, cînd am auzit de el şi l-am ascultat, era clar deosebit de tot restul muzicii franţuzeşti. A însemnat exact ceea ce a fost Adriano Celentano pentru Italia: un reper, un monument, un colos. Dumnezeu să-l odihnească!

 

 

Fiţi sociabili!