John şi Jim, mereu pe vremea asta…

Săptămîna asta include şi data de 8 decembrie. Cei care se ocupă de rock ştiu şi ce semnificaţie are, ba chiar una dublă, întrucît înainte de a fi însemnat, în 1980, ziua în care a fost asasinat John Winston Lennon, tot 8 decembrie, dar 1943, este ziua în care s-a născut James Douglas Morrison, Jim pentru prieteni, adică liderul unui grup care a scris o bucată semnificativă a muzicii rock: The Doors. Moartea lui Jim, pe 3 iulie 1971, mi-a încadrat, la capătul celălalt, cînd începuse deja vacanţa mare, un an de şcoală absolut groaznic, început cu moartea lui Jimi Hendrix, pe 18 septembrie 1970, şi continuat, imediat după asta, cu cea a lui Janis Joplin, pe 4 octombrie. Eram în clasa a XI-a şi e de înţeles, cred, de ce în acelaşi an am întemeiat la mine în oraş, la Cîmpina, Pop Clubul „Z”, fratele mai mic al „Z”-ului din Bucureşti, unde ne întîlneam, de vreun an şi mai bine, toţi cei ce iubeam muzica… iar unii o şi cîntau, precum Doru Stănculescu, Mircea Florian, Nicu Vladimir. Vă imaginaţi, cred, că nu pridideam să încheiem cu evocarea muzicală a vreunui mare dispărut, că o şi luam de la capăt cu altul, iar asta în condiţiile în care absolut toată muzica circula „pe sub mînă”, într-un soi de clandestinitate. La nu foarte mulţi ani după asta, eram deja disc-jockey profesionist, ba şi trimis cu munca tocmai la… Suceava. Munceam acolo, în „groapă”, de mai bine de doi ani şi jumătate, cînd, într-o groaznică noapte de decembrie, spre încheierea programului, prietenul meu Stelică Galan, care în seara aia nu fusese în discotecă, a intrat cu lacrimi în ochi, a venit spre pupitru şi mi-a strigat în ureche: „A murit John! L-a împuşcat un cretin fiindcă n-a vrut să-i dea un autograf”. Am oprit muzica, am anunţat la microfon, apoi am băut pînă dimineaţă. Încontinuu. Cred că peste 2 litri de vodcă. N-a avut nici un efect. Aşa se întîmplă cînd îţi mor rudele. Pe John l-am considerat mereu fratele meu mai mare.

 

 

Fiţi sociabili!