Jocuri de glezne

Uniunea Sovietică (URSS) a pierdut războiul rece, dar Vladimir Putin e hotărît să arate lumii că Rusia nu și-a spus ultimul cuvînt. Că Moscova a influențat sau nu alegerile din Statele Unite ale Americii e mai puțin important astăzi, e cert, însă, că pentru Vladimir Putin cartea Donald Trump se dovedește cîștigătoare.

Hotărîrea lui Trump de a rămîne în tratatele și acordurile internaționale numai în măsura în care acestea slujesc interesele americane oferă Rusiei un spațiu de manevră nesperat. Iar președintele Putin nu e omul care să stea pe gînduri. De altfel – scrie Ovidiu Drugă, de la care am preluat și aprecierile anterioare –  în ultimii ani, Rusia a arătat că nu mai e imperiul cu picioare de lut care a pierdut controlul asupra Europei de Est și al republicilor sovietice. Chiar dacă a fost nevoie să folosească forța armată, Rusia a recuperat în 2008 Abhazia și Sudul Osetiei de la Georgia, iar în 2014 Crimeea și părțile de est ale Ucrainei. Dar asta nu e tot. Vladimir Putin are la dispoziție forțe nucleare și convenționale extrem de puternice, dar și atuuri pentru orice război hibrid. Intervenția Rusiei în Siria nu a fost o aventură riscantă, ci un risc asumat. Iar astăzi Rusia nu numai că are o bază în Estul Mediteranei, dar a devenit un factor important în Orientul Mijlociu, unde nu numai Iranul și Siria, dar și Irakul pare să fie gata pentru o alianță mult mai strînsă cu Moscova. În ciuda unor interese diametral opuse în problema siriană, relațiile dintre Putin și Erdogan sînt astăzi mai bune ca oricînd, unii analiști ajungînd să se întrebe dacă Turcia va mai rămîne în NATO. Totul se explică prin animozitățile intervenite între turci și americani pe tema puciului eșuat. Putin a exploatat din plin tensiunile, ba unele voci susțin că Moscova l-ar fi prevenit în ultimul moment că urmează să fie arestat sau lichidat.

Putin a reușit însă marea lovitură prin apropierea fără precedent de China. Cele două mari puteri sînt la apogeul relațiilor lor, după cum a declarat premierul chinez în timpul vizitei făcute la Moscova în aprilie. Dar Rusia nu vinde arme doar Chinei și Iranului, ci și Indiei, Argentinei și Braziliei, iar Europa este dependentă de gazul rusesc. În ciuda criticilor vehemente care vin de la establishment-ul european – și mai nou din partea unui Trump care a acuzat la sumitul NATO că Germania e „vîndută rușilor” – Putin a reușit să-și apropie partidele de dreapta și pe cele antisistem din Europa. Liderul UKIP, Nigel Farage, spune că dintre liderii lumii pe Putin îl admiră cel mai mult „nu ca om, ci în calitate de conducător”. În ceea ce o privește pe Marine Le Pen, lidera Frontului Național, ea a împrumutat 9 milioane de euro de la First Czech Russian Bank, ce aparține unui prieten al lui Putin, oligarhul Roman Popov. Premierul maghiar Viktor Orban îi este, și el,  prieten lui Putin.

De fapt, „jocul de glezne” al celor mari e mult mai subtil, multipolar, crede Adrian Severin (care o fi el ciubucar, dar prost nu este). Trump l-a primit cu maxim protocol pe Macron și foarte rezervat pe Merkel. De „cealaltă parte”, Putin s-a purtat cu cei doi lideri europeni exact pe dos. Altfel spus, America se folosește de Franța pentru a „seduce” Rusia și a o readuce, cuminte, în tabăra sa, așa cum a fost în primul război mondial, mișcare esențială pentru a contrabalansa China, adevăratul rival global al SUA. Rusia se folosește de Germania pentru a influența America, determinînd-o s-o reprimească cu onoare  la masa celor puternici, așa cum a fost în cea de-a doua conflagrație mondială. În culise se desfășoară și dialogul direct și discret dintre Casa Albă și Kremlin, pe deasupra și cu ignorarea – tot mai vizibilă zi după zi – a tandemului franco-german și a UE, în general. Mai spre Soare-Răsare, președintele Xi (China) îi face o primire imperială d-nei Merkel (o încercare de a încuraja ruperea Europei de America?), în timp ce Trump îl primește pe Xi cu multă pompă (o încercare de a determina China să nu joace „pe o mînă” cu Rusia?).

În acest show policolor, rolul Franței a devenit secundar, dar nici Germania (afectată de amenințarea cu  creșterea taxelor de import în SUA, expresie a declarației lui Trump că nu mai vrea să vadă mașini Mercedes pe Fifth Avenue) nu se simte prea bine în acest tablou mișcător! China – din rațiuni explicate mai sus – încearcă să mai diminueze neliniștile „americane” ale d-nei Merkel, anunțînd că va oferi Germaniei facilități fiscale pentru produsele industriale nemțești. Un înalt oficial german, constatînd „glaciațiunea” intervenită în relația cu SUA, a declarat că Atlanticul „a devenit mai lat și mai aspru” și că Trump nu îi mai este Germaniei partener sau prieten, ci concurent, dacă nu adversar!

Astfel că – dincolo de compensațiile chineze ori ruse – Germania va trebui, în condițiile evocate ale „divorțului” de America, să lupte și mai intens pentru o Europă unită și puternică. O evidență, totuși, se impune (ca să revin la analiza semnată de Ovidiu Drugă): lumea multipolară de mîine va trebui să țină cont de puterea și de părerea Moscovei. Cine nu ia în calcul această posibilitate riscă să se pomenească într-o situație fără ieșire.

 

 

 

Fiţi sociabili!