Je suis Charlie

-Un incendiu foarte violent a mistuit clădirea în care se aflau Seminarul Teologic „Mitropolit Dosoftei” şi birourile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, clădire situată în imediata apropiere a Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.
-Volumul de apă consumat de suceveni scade anual, şi asta nu pentru că s-ar reduce numărul de consumatori, ci pentru că aceştia folosesc mai puţină apă.
-După aproape cinci ani de aşteptare, sucevenii vor avea la dispoziţie, de anul acesta, nu unul, ci două cinematografe moderne, a anunţat primarul Ion Lungu.

-Preşedintele Klaus Iohannis şi-a schimbat, miercuri, fotografia de profil de pe pagina de Facebook, cu mesajul „Je suis Charlie”, apărut în mediul online, ca etichetă, imediat după atentatul din Franţa şi care a fost postat şi pe site-ul săptămînalului Charlie Hebdo, unde a avut loc atacul terorist.

-Un nou medicament, denumit „pastila meselor imaginare”, creat de cercetătorii americani, ar putea reprezenta o soluţie eficientă împotriva epidemiei mondiale de obezitate, informează dailymail.co.uk. Noul medicament „păcăleşte” organismul, făcîndu-l să creadă că a consumat un număr mare de calorii, ca şi cum persoana în cauză ar fi terminat de mîncat o masă consistentă.

 

Scena 1

 

(Crîşmarul scuipă în sîn şi se închină pînă-n pămînt).

Crîşmarul: Ai auzit că o dat foc la arhiepiscopie?

Costică: Tot ăia?

Crîşmarul: Care, bă, ăia?

Costică: Teroriştii islamici şi nemernici.

Crîşmarul: Stai, bă, că n-o împuşcat.

Costică: Unde?

Crîşmarul: La arhiepiscopie.

Costică: Şi-atuncea cum o luat foc? De la stele?

Crîşmarul: Nu ştiu. Nu se ştie. Dumnezeu ştie.

Costică: Sau Mahomed. Sau Alah.

Crîşmarul: Bă, nu-i totuna!

Costică: Cum nu-i totuna? Nişte terorişti amîndoi.

Crîşmarul: Tu vezi ce zici, să n-o păţim toţi pe-aici.

Costică: Ce să păţim?

Crîşmarul: Ia uită-te tu la mine. Ce vezi?

Costică: Că eşti băgat în boale şi prost.

Crîşmarul: Se vede pe faţă?

Costică: Pe faţă se vede că ai ochiu învineţit.

Crîşmarul: Vezi? Asta-ţi spuneam. Nu te pune cu cultele.

Costică: Care culte?

Crîşmarul: Cultele cu batic şi broboadă. Nu vezi ce mi-o făcut?

Costică: Cînd ţi-o făcut?

Crîşmarul: La rînd la aghiazmă.

Costică: Şi de ce zici că-s culte dacă-s aşa teroriste?

Crîşmarul: Că ştie rugăciuni pe de rost.

Costică: Cu ce te-o pocnit?

Crîşmarul: Cu ce-o nimerit. N-am văzut, că m-o pocnit între ochi.

Costică: Hai să fim serioşi. N-ai ştiut să te aperi?

Crîşmarul: Le-am stropit cu aghiazmă, da tot degeaba.

Costică: Nu se compară ce-ai păţit tu cu ce-o păţit ăia.

Crîşmarul: Ăia din Franţa? Nu se compară, ce-i drept.

Costică: Ai zis spurcăciuni în direct?

Crîşmarul: Am zis şi eu ca la Bobotează la coadă.

Costică: Va să zică te-ai manifestat umoristic. De asta.

Crîşmarul: Nu m-am manifestat, bă, cum zici tu. Dimpotrivă.

Costică: Ce le-ai zis? Ia să aud!

Crîşmarul: De mamă, de cruce, de biserică. Le-am zis adecvat.

Costică: O rîs careva?

Crîşmarul: O rîs după aia despre cum arătam.

Costică: Aghiazmă măcar ai adus?

Crîşmarul: Numa vreo trei damigene.

Costică: Ce faci cu-atîta? Vrei să te transformi în profet?

Crîşmarul: Tare eşti prost. Noi cu ce botezăm băutura?

Costică: Cu apă de la fîntînă. Crezi că Băsescu cu ce-o boteza?

Crîşmarul: Cu plată. Nu mă fraiereşti tu acuma la final de mandat!

Costică: Hai că te înţeleg. Iohannis cu ce crezi că botează?

Crîşmarul: Eu nu cred că botează, că acuma-şi permite pe sec.

Costică: Da-n sat la noi crezi că ţine?

Crîşmarul: Ţine, bă, că nu sîntem la franceji.

Costică: Şi dacă se prinde?

Crîşmarul: Să se prindă. Le spunem că noi nu glumim, că apa-i din ce în ce mai puţină.

Costică: Cum se explică?

Crîşmarul: Se explică deoarece-i făcută aghiazmă.

Costică: De asta n-o putut stinge focu la arhiepiscopie?

Crîşmarul: Păi da! Cum să stingi focu dacă n-ai apă destulă?

Costică: La fel şi cu mitilicu.

Crîşmarul: Mai ales că de la mitilic se aprinde mai tare!

Costică: Acuma pricep. Doamne fereşte de mai rău!

Crîşmarul: Ce mai rău?

Costică: Ca la franceji, bă. Că noi de la mitilic ne trezim, da dacă te-mpuşcă, amin!

 

Scena 2

 

(Ionică apare înspăimîntat şi cu ochii în patru.)

Ionică: Cine-o dat foc la arhiepiscopie?

Costică: Nu se ştie. Se cercetează.

Ionică: Mie-mi miroase a activităţi teroriste. Ce zici?

Costică: Nu zic, fiindcă la noi nu-i pericol de terorişti.

Ionică: S-o crezi tu! Ştii ce-o făcut Iohannis a tău?

Costică: O făcut un lucru bine făcut. Ce să facă?

Ionică: Ne-o băgat în rahat.

Costică: Eu ştiam că are consultări cu partidele. El s-o băgat!

Ionică: Pe naiba! Ştii cum s-o postat pe feisbuc?

Costică: Ce mă doare pe mine cum s-o postat?

Ionică: Ba să te doară, că-i vorba de noi din popor.

Costică: Ne-o postat şi pe noi?

Ionică: Tu eşti prost. Cînd s-o postat el, nu ne-o postat automat şi pe noi?

Costică: Eu n-am simţit că-s postat.

Ionică: Pe tine cum te cheamă? Ştii cum te cheamă de drept?

Costică: Costică.

Ionică: Vezi? Şi pe el îl cheamă Iohannis de drept.

Costică: Dacă-l chema Ion, îi spuneam „La mulţi ani!”.

Ionică: Lasă tu glumele de şantier, că se-aude la terorişti.

Costică: Spune tu mai departe ce ai de spus cu Iohannis.

Ionică: Nu-l mai cheamă Iohannis!

Costică: Da cum?

Ionică: Charlie.

Costică: Charlie şi mai cum?

Ionică: Charlie Je Suis.

Costică: Se dă mare! N-are cum să fie cum zici. De unde-o luat numele ăsta?

Ionică: De la franceji. N-ai auzit încă de Charlie?

Costică: De Charlie Chaplin am auzit. Şi-o pus Iohannis mustaţă?

Ionică: Tu eşti complect derutat.

Costică: N-am de la ce.

Ionică: De la prostia din cap. Şi noi aicea nu facem glume, că-i interzis.

Costică: Şi-atuncea primaru cum face glume?

Ionică: Ce glume face primaru?

Costică: Zice că o să avem două cinematografe în sat.

Ionică: Asta nu-i bine ce face. Da-i bine că măcar că nu s-o luat de profet.

Costică: Care profet?

Ionică: La care se-nchină acuma.

Costică: De Ponta vorbeşti?

Ionică: Taci, muşcă-ţi limba din gură, că s-ar putea s-o păţeşti.

Costică: Mai bine mi-ai spune ce-i de făcut.

Ionică: Crezi că eu ştiu? Nici francejii nu ştie.

Costică: Ce-avem noi cu francejii? Ei cu-ale lor, noi cu-ale noastre!

Ionică: Hai nu mai spune! De arhiepiscopie ce zici?

Costică: N-o avut apă s-o stingă, că o făcuse aghiazmă.

Ionică: Şi cine-o dat foc? La asta nu te gîndeşti?

Costică: Vrei să spui că o dat foc turiştii franceji?

Ionică: Nu turiştii, bă. Teroriştii! De terorişti ai auzit?

Costică: Am auzit la franceji şi la americani. La bucovineni n-am auzit, să mor eu!

Ionică: N-ai auzit fiindcă şi-o schimbat numele. De asta n-ai auzit!

Costică: Charlie şi nu mai ştiu cum vrei să zici?

Ionică: Acuma te-ai prins, în sfîrşit. Vai de zilişoarele noastre ce vremuri ne-aşteaptă cu preşedintele ăsta!

 

Epilog

(Crîşmarul deschide uşa, frecîndu-şi mîinile de satisfacţie.)

Crîşmarul: Am făcut prima faptă bună din an, slavă Domnului!

Ionică: Ţi-ai plătit impozitele la primărie?

Crîşmarul: Mai ceva!

Ionică: Ai împuşcat teroriştii de la arhiepiscopie!

Crîşmarul: Şi mai ceva!

Ionică: Ţi-ai schimbat numele-n Charlie!

Crîşmarul: Mai ceva decît asta!

Ionică: Ai făcut Bucovina capitală culturală europeană!

Crîşmarul: Caca-maca! Vă mai dau o singură încercare.

Ionică: Ai inaugurat cele două cinematografe!

Crîşmarul: N-aţi ghicit. Am inventat pastila meselor imaginare.

Ionică: Şi ce faci cu dînsa?

Crîşmarul: I-o vînd lu Ponta, să sature tot poporu cu dînsa.

Fiţi sociabili!