Iohannis – Bizar(is)

Nu este un secret că la alegerile prezidenţiale din 2014 l-am votat pe Klaus Iohannis, însă nu pentru că l-am considerat mai capabil decît Victor Ponta. L-am votat pe de o parte pentru că domnul Ponta devenise foarte obraznic şi arogant, şi pe de altă parte pentru că mi se părea periculos ca ţara să fie la cheremul unui singur partid. După primul an de mandat al domnului Iohannis am făcut un mic bilanţ al activităţii acestuia şi mi-am dat seama că a atins nişte performanţe demne de cartea recordurilor şi greu de egalat. Păi, cum a tăcut domnul Iohannis în 2015 nu a mai tăcut nici un preşedinte din istoria postdecembristă a României. Apoi, darul pe care-l are preşedintele de a pleca peste hotare în momente importante mă face să cred că acestuia i-ar fi plăcut să conducă ţara din exil. Consider că este inadmisibil că domnul Iohannis a lipsit de la şedinţa de alegere a preşedintelui CSM, care a avut loc săptămîna trecută. Absenţa a fost nemotivată, din moment ce Klaus Iohannis se afla în concediu în Miami împreună cu soţia. Tot după un an de mandat am mai realizat un aspect. Asupra domnului Iohannis planează cele mai monstruoase suspiciuni cu putinţă. În campania electorală din 2014, actualul Preşedinte a fost acuzat că ar fi făcut trafic de copii pe la începutul anilor 1990. Atunci spuneam că domnul Iohannis este o victimă a contracandidaţilor săi şi am ignorat subiectul. La un an de la alegeri, „mutul de la Cotroceni” a intrat într-un alt scandal bizar. Sînt voci care spun că focul de la Colectiv ar fi fost pus intenţionat şi că domnul Iohannis ar fi ştiut să se va produce tragedia. Sigur că vorbim despre o teorie a conspiraţiei căreia refuz să-i dau crezare, dar nici nu pot să ignor zicala românească „nu iese fum fără foc”. După tragedia de la Colectiv, domnul Preşedinte s-a căţărat pe valul uriaş de emoţie şi şi-a pus Guvernul Său. Apoi, Preşedintele a pierdut în instanţă o casă din foarte multe sale case de care a făcut rost după Revoluţie, nu e prea clar cum. Klaus Iohannis nu m-a convins că a meritat voturile românilor, însă scandalurile bizare în care s-a vîrît sau a fost vîrît mă fac să-i spun Iohannis-Bizar(is).

 

Fiţi sociabili!