Ioan Pavăl

Ioan PavălPe 19 decembrie, la Dumbrăveni, va avea loc cea de-a VI-a ediţie a simpozionului internaţional „Poeţii nemuririi noastre”, ocazie cu care va fi prezentată publicului lucrarea „Grigore Vieru, acum şi în veac”. În 2014, tot Dumbrăveniul a editat opera poetică a lui Mihai Eminescu, iar în acest an a scos de sub tipar publicistica lui Eminescu. În 2013, Dumbrăveniul s-a făcut „vinovat” de apariţia integralei Cioran. Pentru toate acestea, dar şi pentru organizarea şi a altor evenimente culturale, primarul comunei, Ioan Pavăl, cel care pune la cale toate manifestările de gen din localitate, a primit o diplomă de excelenţă din partea Muzeului Naţional al Literaturii Române. Diploma i-a fost înmînată primarului în cadrul Galei Premiilor Muzeului Naţional al Literaturii Române, pentru activitatea de menţinere şi promovare a culturii româneşti. Atenţie, din juriul care i-a acordat diploma primarului din Dumbrăveni a făcut parte şi academicianul Eugen Simion. Noi îi oferim lui Ioan Pavăl mult mai modestul titlu de Jupân de Salon pentru toate realizările sale pe partea culturală, dar şi pentru că are eleganţa de a recunoaşte că nu lucrează de unul singur. După primirea diplomei, domnul Pavăl a declarat: „Vreau să le mulţumesc tuturor celor care se implică pentru a organiza cît mai bine evenimentele cu rezonanţă internaţională de la Dumbrăveni. Prin munca întregii echipe am reuşit să punem comuna Dumbrăveni pe o hartă selectă, din care lipsesc localităţi importante din România”.    

Fiţi sociabili!