Între Jethro Tull, Dylan şi Phoenix

Bob DylanDacă Jupânu’ ar avea alt termen de predare, în această săptămînă ar fi trebuit să citiţi cronica unui eveniment excepţional: concertul Jethro Tull de la Iaşi, de pe 21 iunie! O surpriză totală, dat fiind faptul că Jethro Tull cîntă la Bucureşti, la Sala Palatului, cu doar o zi mai devreme. Sper ca la Iaşi să fi fost prezenţi şi mulţi suceveni, pentru că indiferent de ce opţiuni muzicale ai avea, Ian Anderson şi grupul său reprezintă o piatră de hotar în istoria rock-ului, iar muzica lor este cu adevărat încîntătoare: în fond, nu este la îndemîna oricui să cînte rock la… flaut! Eu am văzut o dată grupul la Bucureşti, în 2003, şi pot să vă spun cu mîna pe inimă că e unul din concertele pe care cu siguranţă am să mi le amintesc nu doar pînă în clipa Aia, ci şi dincolo de ea. Doamne ajută ca şi în aer liber, la Iaşi, să sune la fel de bine ca în sală. Dacă tot am vorbit de Bucureşti, atunci aflaţi că pe 25 iunie voi fi acolo, pentru a-l revedea şi pe Bob Dylan, la patru ani distanţă. Precedenta lui prezenţă în România a fost la Zone Arena, unde, poate vă amintiţi comentariile de atunci, Bob n-a cîntat nimic din ceea ce aştepta poporul de fani, nici (sau mai ales!) „Blowing in the Wind”, pe care cele două doamne din faţa mea o repetau asiduu cu mult timp înainte ca Bob să se înfigă în… clape (!) şi să tragă un concert hard rock de un ceas jumate! Nu pot să închei rubrica din acest număr fără o trimitere la domnul Nicu Covaci şi marea sa „victorie” în instanţă: domnia sa este fericit nevoie-mare că prin hotărîre judecătorească le-a interzis altor ex-Phoenix (Lipan, Baniciu, Kappl, Neumann) să mai cînte sub numele Pasărea Rock sau oricare altul piese compuse de el pe vremea cînd toţi erau Phoenix. Păcat. Nicu Covaci îmbătrîneşte urît.

 

 

Fiţi sociabili!