Înşelătoarele arome

Afirmaţiile, replicile spontane ale copiilor nu sînt doar simple enunţuri amuzante, adeseori delicioase. La o analiză atentă, ele ne-ar dezvălui multe lucruri (şi nu neapărat comode, plăcute) despre lumea în care trăim şi despre noi, adulţii. Cei care privim condescendent, cu zîmbete grăbite, asemenea perle de adevăr şi de inocenţă. Nu mă refer, aici, la amuzant-tristele „perle de la Bac”. O dovadă clară a creşterii la noi – după 1990 – a „analfabetismului cu diplomă”. Ci la acele „lucruri – aparent –  trăsnite”, emise de micuţii noştri încă „nepoluaţi” de convenţii, de „educaţie”, de învăţămîntul de azi. Cei mici privesc în jur cu ochii lor puri şi curaţi, cu mintea încă neotrăvită de ipocrizie, minciună şi oportunism. Lectura acestor „copilărisme” – ce ne întorc într-o vîrstă pe veci pierdută, cea a inocenţei şi purităţii – ar trebui să ne pună pe gînduri, înainte de a ne amuza.

Să savurăm, împreună, cîteva „ziceri nepoluate”! * Igiena e atunci cînd vin la noi rude nepoftite şi casa trebuie să fie curată. * E adevărat că dacă n-ar fi război, împuşcături, pe lume nu ar fi nici Telejurnal?! (E tare! Tare tristă, fraţi adulţi…!) * Dragostea este atunci cînd dai cuiva din cartofii tăi prăjiţi, care îţi plac mult. * Statuia este o figură care se pune în oraş ca să ştie toţi unde e piaţa centrală. * Steagul se flutura în război ca să ştie turcii în ce ţară intraseră. * Oamenii îşi fac cadouri ca să nu se spună că sînt, toţi, nesimţitori.* De ce te mai duci azi la muncă, dacă ieri abia ai luat salariul!? * Ştefan cel Mare a avut mai multe soţii bune care îl aşteptau mereu cu masa pusă. * Nu-mi place la şcoală. Ne pun să facem teme şi nu ne dau bani pentru asta cum dau la doamna învăţătoare. * Răscoala e atunci cînd părinţii nu mai au bani şi răscolesc peste tot ca să-i găsească. * Politica este atunci cînd se întîlnesc nişte oameni mari şi vorbesc mult şi tare şi fără rost, iar la urmă, obligatoriu, iese ceartă! * Vecinii sînt oameni care stau alături şi se împrumută, fără bani, cu mălai atunci cînd nu mai au. * Cum ţinem minte o poezie? Păi, poezia frumoasă ne trece prin vene, prin vasele capitulare şi astfel ajunge la creier, unde rămîne o vreme. * Cînd o să fiu mare vreau să fiu… mică!*  Pauza mare e cel mai frumos lucru de la şcoală.

P.S. Nu-mi permit să-mi pierd timpul vorbind, scriind despre acei „copii geniali”, precoci, promovaţi, cam în falset, cîndva, de un Virgil  Ianţu, la emisiunea lui,  „Copiii spun lucruri trăsnite”. Acum mi-e clar că acea emisiune fusese un „fake”. De succes, recunosc! Dar, dincolo de mînăreala aia, mă îngrijorează, sincer,  o anumită precocitate – netrucată! – a copiilor „mici”. Noi, adulţii, îi „dresăm” adesea, îi obligăm să se exprime ca şi noi, adulţii. Să vorbească – de la 5 ani! – despre iubire, sex, gelozie. Îi „dresăm” ca pe animalele de companie întru o  maturitate precoce, forţată. Cui ar folosi? Iată ce zicea, la Ianţu, un invitat de doar 7 ani: „Stau tare prost cu dragostea! Eu o iubesc pe Cora, dar Cora îl iubeşte pe Bogdan. Dar Bogdan n-o iubeşte pe Cora, ci pe Melania. Întrebare (Ianţu): – Dar Melania îl iubeşte pe Bogdan!? – Nu, deloc! – Dar pe tine te iubeşte ori te-ar putea iubi!? – Nu cred, pentru că nici eu n-o iubesc, că ea este ochelaristă şi tocilară. Eu o iubesc pe Cora şi aş vrea să inventez un ritual de vrăjitor, încît Cora să mă iubească pe mine”.

Atenţie la cei tineri, la copii. Spun, emit, aparent naiv şi involuntar adevăruri esenţiale! Să-i lăsăm, însă, să se joace, să-şi trăiască şi parcurgă firesc şi nesilit vîrstele inocenţei. Adică, să nu-i forţăm să se maturizeze pripit, impunîndu-le – fie şi de dragul mediatizării, materne, a „talentelor” lor – repere, idei, preocupări nepotrivite copilăriei. Altfel, există riscul de a-i transforma în roboţi vii, în creaturi fade şi artificiale, precum legumele şi fructele crescute forţat, atrăgătoare, dar în realitate pline de otrăvuri şi înşelătoare arome.

 

 

 

 

Fiţi sociabili!