Inginerii de ieri, inginerii financiari de azi

Un prieten îmi trimite, reamintindu-mi-l, unul din acele bancuri „comuniste”, care ridiculizau, cumva, şoptit, ineficienţa industriei şi implicit a „comerţului exterior” ceauşist. Care a adus, cert, multă valută ţării, dar nu se reflecta deloc în nivelul de trai al omului de rînd. Bancul cu chirpiciul, aş zice. Eu l-am preluat, fezandat în minte vreo două nopţi, l-am condimentat cu piperul şi sarea amară a actualităţii româneşti şi vi-l propun.

* Preşedintele plecase să taie panglica la cei 453 de metri de autostradă nouă. Uitîndu-se pe geamul maşinii, vede la marginea drumului doi amărîţi care frămîntau chirpici cu picioarele goale (cîndva, săracii zideau case din chirpici, dar acum chirpiciul e oficial interzis în zonele inundabile deoarece lutul cu paie se moaie, ca prostul, la apă). Intrigat, prezidentul opreşte maşina şi întreabă: – Măi, oameni buni, nu vă este ruşine să frămîntaţi aici… chirpici!? Într-o ţară membră a Uniunii Europene, care tocmai a reuşit, sub îndrumarea generoasă a FMI, să se – citez – macrostabilizeze? Ce-i cu înapoierea asta? Ce faceţi cu amestecul ăsta oribil de bălegar, paie şi noroi? Să nu mai zic că tocmai îl aştept, în zonă, pe dl. Hollande, colegul meu francez! – Domnule Preşedinte, răspunde unul dintre indivizi, nu-l facem pentru noi. Îl exportăm în Federaţia Rusă, unde sînt încă multe zone mai sărace chiar decît Vasluiul! – Îl exportaţi în Rusia?! Extraordinar! E bine, bine, e foarte bine! Cît luaţi pe el? – Ştiţi dvs., ruşii nu prea au rezervă valutară, aşa că ne plătesc în natură. Ne dau 50 de arme AK 47 pe tona de chirpici. – Sînteţi nebuni?! Introduceţi ilegal armament în ţară!? – Nuuu! Nu intră neam de AK 47 în România. Chiar vă luaţi după mincinoşii ăia de jurnalişti englezi? Le reexportăm imediat şi direct în Iran. – În Iran?! La teroriştii ăia? Mă rog. Ce luaţi de la ei? – Cum ce? Ce am putea lua de la nişte arăboi? Ce a luat – parţial, din păcate – şi bietul Ceauşescu… scuzaţi, şefu’! Petrol, domnule preşedinte! Pentru fiecare AK 47 cîte o tonă de petrol, dar să ştiţi că nu îl aducem ilegal în ţară. Din Iran pleacă direct în Japonia. Că ăia, gălbejiţii, or fi ei deştepţi, dar n-au petrol. – Ce luaţi din Japonia, ce vă dau pe petrol? – Ehhh, zise frămîntătorul de lut, cu falsă şi cam prost jucată modestie: nişte rahaturi de microcipuri, de încap o mie într-un portofel. Dar le vindem direct americanilor, că ei au nevoie de fleacurile astea ca să facă nişte rachete noi. Să ştiţi că plătesc bine. Pentru fiecare flecuşteţ din ăla ne dau zece mii de dolari. – Zece mii de dolari?!! Şi ce faceţi cu ei? – Păi abia acum devine complicat, că trebuie să schimbăm la bancă dolarii în euro. – De ce? – Pentru că bulgarii ăştia nu vor decît euro. – Dar ce treabă aveţi voi cu bulgarii? – Păi, domnule preşedinte, noi, cu tranziţia şi cu austeritatea asta fără sfîrşit, am sărăcit de tot. Nu mai avem destule animale. Ştiţi, cred, cum stăm cu şeptelul! Atunci, cum să facem chirpici, cum să menţinem afacerea, dacă nu importăm bălegar de la bulgari?!

* 14 septembrie este, citesc, încă din anul 2000, „Ziua Inginerului Român”. Zău!? Aş rîde, dacă nu mi-ar veni să plîng. Qui prodest, la ce bun un inginer în România de azi? Citez din comunicatul AGIR: „Cea dintîi societate a inginerilor, Societatea Politehnică, a fost constituită în anul 1881, la 6 decembrie, în prezenţa Regelui Carol I, cu ocazia inaugurării primei căi ferate Buzău-Mărăşeşti, proiectată şi realizată în întregime de ingineri români”. Existau, deci, şi erau preţuiţi necesarii „ingineri români”? Măi să fie? Acum sînt la modă, văd, „inginerii financiari”.

* Pentru studenţii de azi, de la politehnici: fiţi optimişti, domnilor viitori ingineri: Mc Donald’s creşte lefurile de la anul cu 5%.

* Inspectorii de la ANAF au închis, aseară, o grădină zoologică pentru că au găsit un leu în plus.

 

 

 

 

Fiţi sociabili!