Infantilismul veşnic

Nu vreau să redezgrop ceea ce a fost, indiscutabil, o mare măgărie din partea lui Jose Mourinho: amendarea lui Adrian Mutu pentru consum de droguri, urmată de excluderea din lot, de chemarea în judecată pentru daune de imagine (o nimica toată: vreo 17 sau 18 milioane de lire sterline!), de suspendarea exemplară şi de vînzarea sa în Italia. Banda alcătuită din Mourinho şi Abramovici i-a distrus practic nu doar cariera, ci şi existenţa unuia din cei mai buni fotbalişti români, sigur cel mai bun din Mileniul al III-lea. Am crezut, chiar am sperat, că după atîtea turbulenţe, măcar finalul carierei lui Adi va fi cît de cît normal, adică să răsplătească într-un fel ajutorul venit din Italia printr-o prestaţie şi printr-o atitudine de om şi de fotbalist responsabil. Canci! După ce s-a îngrăşat cît să nu mai încapă pe teren, Adi s-a pripăşit prin India, trecînd niţel şi prin ţară, unde promisese cîtorva echipe (nu multe, doar vreo patru!) că va veni să joace la ele. În India a jucat, cred, în vreo patru sau cinci meciuri, nici unul cap-coadă, după care dus a fost! A minţit că va antrena nu ştiu care echipă unde era şi în lot. De antrenat nu putea, că n-avea şcoală de antrenori şi nici licenţă, de jucat nici atît, că mai gras pe terenurile patriei nu mai era decît Zicu! Nu mă-ntrebaţi cum a ajuns la Dinamo, şi nici cu ce treabă, că nu ştiu să vă spun. De plecat, iarăşi nu ştiu cum şi nici de ce, dar nici cu ce treabă ar fi putut parazita şi Federaţia care naiba ştie cum, de ce şi mai ales pe ce post l-a angajat. Ultima lui ghiduşie parcă le-ntrece pe celelalte: pe la mijlocul săptămînii trecute a anunţat că se pişă şi pe serviciul de la FRF şi o taie din nou în Italia! Nu, nu ca jucător, ci ca, ţineţi-vă bine!, antrenor! La majoritatea oamenilor, mintea vine odată cu înaintarea în vîrstă. Cred că la Adi ar putea veni cam după împlinirea vîrstei de 380 – 400 de ani.

 

 

Fiţi sociabili!