Inculpatul trebuie să demisioneze

Premierul României, Victor Ponta, nu ştie ce să mai spună ca să-i convingă pe români că merită să-şi păstreze poziţia din fruntea Guvernului, în pofida faptului că este inculpat într-un dosar de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală. Este drept că domnul Ponta ar fi comis faptele prin 2007 şi că procurorii s-au trezit abia acum să-l ancheteze, dar, pe de altă parte, mai bine mai tîrziu decît niciodată. La începutul săptămînii trecute, domnul Ponta a spus că dacă ar demisiona din funcţia de premier i-ar trăda pe cei care l-au ales. Declaraţia este manipulatoare, pentru că, în România, premierul nu este ales de popor, ci „înscăunat” de preşedinte. Vă amintesc că Victor Ponta a fost desemnat prim-ministru de Traian Băsescu. Fostul preşedinte a şi scris pe pagina sa de socializare: „Ponta, te rog, trădează-mă!”, semn că nu se va supăra dacă premierul inculpat va demisiona. Dar, să mergem mai departe, pentru că tînărul Victor Ponta este izvor nesecat de minciuni şi manipulări. Miercurea trecută, încă premierul a fost invitat la emisiunea „Ultimul cuvînt” de la B1 TV, unde a avut tupeul maxim să declare că guvernarea PSD este extrem de performantă. Victor Ponta a argumentat prin faptul că România şi Germania sînt singurele ţări din Uniunea Europeană cu excedent bugetar. Oameni buni, Germania are autostrăzi, spitale moderne, importă medici şcolarizaţi pe banii altor state şi poate-şi permite să ţină banii la ciorap şi să nu investească, dar pe străzile din România se circulă din groapă în groapă. România nu are autostrăzi. La noi se închid spitale, pentru că nu sînt medici. Unitatea de primire a urgenţelor de la Huşi s-a închis, luna trecută, pentru că singurul urgentist şi-a luat concediu. A plecat omul să se odihnească, este dreptul lui. Cred că România nu-şi permite să blocheze investiţiile în oameni şi infrastructură, şi să ţină banii sub saltea, aşa cum face Guvernul PSD, un guvern pe care nu-l consider performant. Orice ar spune, inculpatul Victor Ponta trebuie să demisioneze din funcţia de premier, pentru că pătează imaginea şi aşa şifonată a României, pentru că nu mai poate colabora cu Klaus Iohannis şi pentru că este singura şansă a PSD-ului să nu se facă de rîs la alegerile de anul viitor.

 

Fiţi sociabili!