Încăciulaţii

Acest text este scris a doua zi după fenomenalul, uluitorul, neverosimilul, senzaţionalul (că nu-mi mai ajung pleonasmele…) meci din Campionatul Mondial de Rugby în care Japonia a învins Africa de Sud.Cei care nu l-aţi văzut live, dar spuneţi că vă interesează sportul puteţi spune că aţi ratat unul din cele mai mari evenimente din viaţa dv. Dincolo de jocul în sine, în care Japonia nu doar că a ţinut piept cu brio Africii de Sud, dar a condus chiar şi pe tabelă, încă înainte de neverosimila fază din final, cînd a înscris un eseu istoric în prelungiri, trebuie salutată atitudinea: pe tot parcursul jocului, japonezii au jucat cu convingerea că pot cîştiga. Diferenţa pe hîrtie dintre cele două înainte de fluierul de start era cam aceeaşi cu aceea dintre Ceahlăul Piatra Neamţ şi Barcelona la fotbal. Vi-i puteţi imagina pe nemţeni intrînd pe teren convinşi că o pot bate pe Barcelona!? Ei bine, japonezii asta au făcut: au forţat permanent victoria, însă faza din finalul jocului a întrecut orice imaginaţie, ei refuzînd să execute lovitura liberă care le-ar fi adus cu siguranţă egalitatea!!! Era la cîţiva metri distanţă de buturi, poziţia era centrală, nimic nu putea împiedica egalitatea… în afară de japonezii înşişi! Iar ceea ce a urmat e istorie pură: de vreo trei sau patru ori s-a dictat grămadă, de fiecare dată ei forţînd eseul. La ultima chiar le-a ieşit, după o şarjă de-a latul terenului pînă pe extrema cealaltă, finalul fiind eseul victorios. Naţionala României e şi ea pe acolo. Credeţi că poate forţa marea performanţă cînd la plecare jucătorii ei au fost echipaţi cu cîte o căciulă purtătoare de noroc model Decebal? Sau poate Gerula. Numai bună de tras pe ochi spre a nu vedea ceea ce nu pot înţelege, de exemplu cum poate Japonia să bată Africa de Sud.

Fiţi sociabili!