Înapoi cu 45 de ani

Nu sînt un adept al previziunilor negre, nu cred în vocile Casandrelor care ne anunţă, periodic, sfîrşitul.

Totuşi, datele referitoare la declinul demografic al României – publicate de digitv.ro – sînt în măsură să îngrijoreze: 2014 va fi cel de-al 22-lea an consecutiv de scădere, după ce 2013 a fost anul cu cele mai puţine naşteri din istoria modernă a ţării. Din datele INS reiese că în 2014 va fi o înmormîntare la fiecare două minute, o nuntă la fiecare 4 minute şi 15 secunde şi un divorţ la fiecare 15 minute şi 45 de secunde. Altfel spus, o căsnicie din trei eşuează (odată cu speranţa într-o salutară redresare demografică). Sociologii estimează că anul 2014 va doborî recordul negativ al natalităţii, care va coborî pentru al patrulea an consecutiv sub pragul de 200.000. Mai mult, din trei gravide care vor trece pragul maternităţii, două vor naşte şi una va avorta, astfel încît va fi o naştere la fiecare 2 minute şi 40 de secunde şi un avort la fiecare 5 minute şi 15 secunde. Dacă acest ritm se va menţine, atunci, în 15 ani, populaţia României va fi egală cu cea din 1946: 16 milioane.

Într-o abordare comparatistă, după 40 de ani de „democraţie, pace şi europenizare”, vom fi cîţi eram după două războaie mondiale, care au scăzut dramatic populaţia Europei. Populaţia scade anual, în medie, cu un sfert de milion de locuitori, astfel încît România anului 2014 va avea acelaşi număr de locuitori ca acum 45 de ani. Nici reperele calitative nu sînt încurajatoare: speranţa de viaţă a ajuns la 74 de ani. Numai că „speranţa de viaţă sănătoasă” a scăzut în raport cu ceilalţi cetăţeni europeni. În toate ţările din lume vîrstnicii sînt principalii consumatori de servicii medicale. La noi, povara financiară, presiunea bătrîneţii pe sistemul de sănătate este uriaşă. Tratamentul pentru afecţiunile care apar la vîrstnici reprezintă mai mult de jumătate din bugetul pe care statul îl acordă sistemului de sănătate. Cele mai multe decese printre pacienţii români sînt provocate de bolile cerebro-vasculare, afecţiunile cardiace şi ciroza hepatică. Dintre tumori, cancerul de sîn şi cel de col uterin, la femei, şi cancerul bronho-pulmonar, la bărbaţi, sînt bolile cu cel mai mare impact asupra morţilor premature.

„O societate nu poate să se dezvolte nici datorită drumurilor, nici datorită canalizării, nici datorită achiziţiei de bunuri, se dezvoltă doar prin copii, prin volumul populaţiei, prin forţa de muncă. România pierde în fiecare an un oraş de dimensiuni medii, de 30.000 de locuitori”, spune Ana Bulai, sociolog.

Evident, principala cauză a „estompării” continue (pînă la posibila dispariţie!?) a României de pe harta – nu atît politică, ci economică – a ţărilor prospere şi respectate ale Europei este lipsa – după 1990 – a unor proiecte naţionale şi strategii guvernamentale transelectorale. Dar oare pasivitatea, oportunismul, lipsa de coeziune, de educaţie şi de ideal comun a populaţiei nu este o altă explicaţie validă?

Aşa crede un specialist de talia lui Costin Georgescu: „…poate că desfiinţarea statului o doresc chiar mulţi dintre cetăţenii României, regresînd tot mai vizibil spre orizontul de familie sau de clan în plin mileniu trei, cînd alte popoare întreprind vaste proiecte naţionale, ba chiar (în UE) îşi dau mîna în proiecte internaţiuni menite să asigure viitorul a zeci de generaţii. Astfel încît – în ciuda propagandei şi retoricii din ultimul secol – un mit naţional esenţial, cîndva coagulant, mobilizator, cel al României Mari, nu pare să fie cunoscut şi împărtăşit la nivelul maselor.

„România Mare a rezistat 21 de ani. România modernă n-a existat niciodată plenar. Ea este mai degrabă iluzia creată de eforturile şi sacrificiile unei elite care a însumat, în funcţie de moment, 10-20% din populaţie, dar niciodată mai mult”.

Contează enorm procentul fiinţelor cultivate şi conştient devotate naţiunii. Dacă el e majoritar – ca în cazul popoarelor scandinave – rezultatul e vizibil prin milenii. „Dacă el reprezintă doar o minoră excepţie de la regula majorităţii, oricîte sacrificii ar face aceşti vizionari, oricîtă energie creativă ar avea (…) naţiunea poate fi condamnată la eşec”.

Mai are azi România elite, vizionari? Cred că da. Dar cine îi ascultă, crede, urmează, promovează?

 

 

 

 

 

 

Fiţi sociabili!