În bandă

Pentru că ora la care predau eu acest material este cu puţin înaintea începerii Marelui Bal, mă văd silit să abordez alt subiect decît fotbalul, dar nu mă îndoiesc că pînă săptămîna viitoare Naţionala de bambilici ne va oferi material căcălău. Aşadar, m-am înşelat crezînd că subiectul Maria Olaru şi cartea ei se poate epuiza într-un singur episod. Iată-l pe al doilea. Aşa cum era normal într-o lume complet anormală ca a noastră, în emisiunea Popii de la Antena 3, pe la o marţi, săptămîna trecută, poposi o întreagă bandă de mari sportive, una mai medaliată cu aur şi alte metale decît celelalte. Şi fiindcă orice bandă are şi un cap, aceasta, fiind extrem de numeroasă, a avut doi: numiţii Bellu şi Bitang, care au excelat printr-o tăcere mormîntală preţ de vreo două ore. Timp în care, de parcă banda din studio n-ar fi fost suficientă, mai sunară şi fel de fel de alte medaliate, care de-acasă, care de la Londra, şi care, în deplin consens cu musafirele, au tăbărît pe biata Maria ca pe hoţii de cai… ori de bîrnă şi sol, că, pardon, cal, e doar la gimnastica masculină! …Şi dă-i şi înfierează, de ziceai că au înviat Pauker şi cu Gică Dej, iar ca bonus şi Ceaşcă! În acest timp, alde Bitang îşi ţuguia buzele a dezaprobare faţă de Maria şi a admiraţie faţă de entuziastele apărătoare ale nobilei cauze de cucerire a trofeelor pe bază de sînge din nas după palme ca susţinătoare de efort şi de şuturi în cur pentru ratări la aparate. De aici, din cea mai sinistră emisiune tv pe care am văzut-o de 26 de ani încoace, am înţeles că Lipă, o altă apărătoare, nu e singură pe lume. Şi că din mentalul (mononeuronal) colectiv românesc nu vom putea elimina vreodată toxica idee că pentru a te face om trebuie să verşi sînge, mult sînge, cu contribuţia totală a antrenorului. Iar de fătucile alea, apărătoare ale nemerniciei umane, mi-a fost o milă nesfîrşită. Tocmai de aceea le urez să aibă parte de copii pe care să apuce să-i antreneze tot nişte geniali, de acelaşi calibru cu capii bandei.

Fiţi sociabili!