Iar era să…

Am mai scris, nu cu mult timp în urmă, dar nu mai ştiu dacă aici sau în „Monitorul”, şi oricum în alt context, despre blocajele psihice care apar în cariera multor sportivi, indiferent cît de mari ar fi aceştia. Şi cred că în oricare sport. Inclusiv în sporturile de echipă, unde există exemple de cluburi sau naţionale care indiferent de valoarea pe care o au în general sau în ce vîrf de formă s-ar afla, cînd dau peste adversarul ăla care le-a generat psihoza, clachează inexplicabil în aparenţă. Ştiţi prea bine că Halep n-a bătut-o niciodată în carieră pe Şarapova şi fac pariu că aşa se va întîmpla pînă la sfîrşitul vieţilor lor, chiar de-ar fi să se întîlnească de o mie de ori, inclusiv dac-o fi să joace şi la „old girls”! Şi exact la fel stau lucrurile şi în disputele Şarapovei cu Serena, numai că… invers! În fond, e omeneşte să te temi de ceva/cineva, iar prezenţa acestuia în faţa ta să te sperie pînă la a rămîne paralizat. E motivul pentru care s-au inventat psihologii. La care, însă, apelează numai cei cu talent, dăruire şi mai ales cu o conştiinţă a valorii proprii care e musai să existe. Că fără valoare, ce să faci? Poate doar să-l plăteşti pe psiholog să joace în locul tău! Ei bine, printre exemplele cele mai convingătoare în acest sens se numără echipa noastră naţională de handbal feminin. Nu există competiţie mare la care să nu pornească favorită. Şi unde, indiferent de cum debutează, să nu termine absolut jenant. Luate cu bucata, fetele sînt fenomenale. Cînd faci din ele echipă, ori mori de rîs (dacă eşti neutru), ori te duci la psihiatru. Dacă nu te lasă inima în timpul meciului. Bunăoară, săptămîna trecută, la „mondiale”, după un debut senzaţional a urmat un meci aşa şi aşa, apoi o prestaţie penală cu Spania: am condus cu 4-1, cu 9-6, dar am pierdut cu 26-18. A fost mai întîi un show galactic, iar apoi o cădere direct în hazna. Iar asta se întîmplă de zeci de ani. La precedentul Campionat Mondial era să cîştigăm… numai că am terminat pe locul 13! S-ar putea să fi fost o mare performanţă pe lîngă ediţia actuală, la care iar am plecat ca favorite.

 

 

Fiţi sociabili!