Horror show cu maimuţăreli

Dintr-o pură şi evident nefericită întîmplare, acum vreo două săptămîni, la vreme de sîmbătă seară, am ajuns să văd pe un canal tv o emisiune despre care auzisem, dar niciodată nu avusesem curiozitatea să văd/aud despre ce e vorba. De fapt, cred că nici acum nu ştiu să-i spun exact denumirea, fiindcă după episodul ăsta, pe care l-am urmărit integral deoarece musafirii mei din acea zi asta şi-au dorit, este evident că niciodată nu aş mai apăsa butonul ăla la ora aia. Care va să zică: era un studio mare, plin de lume. Pe unii din cei prezenţi îi ştiam, pe alţii doar după nume, fără să le pot însă asocia cu creaturile în sine, iar o bună jumătate îmi era complet străină. Domnii şi doamnele în cauză se prefăceau că, pardon, cîntă. Mai exact, se străduiau să imite nişte coloşi, nişte artişti celebri, nişte artişti buni sau nişte (alţi) Neica Nimeni, după cum le fusese norocul la tragerea la sorţi din emisiunea precedentă. Că uitai să vă spun că asta-i toată şmecheria: poţi fi femeie şi să-ţi pice de imitat Michael Jackson ori băiat şi să o imiţi pe Aretha Franklin, cum s-a şi întîmplat. Domnul ăla, care nu ştiu cine/ce era, a grohăit într-un fel sinistru, încît îţi venea să-i dai copite. Juriului însă i s-a părut că a fost mai… Aretha decît însăşi Franklin şi i-a dat punctaj aproape de maxim. Dacă vă mai zic că abia la sfîrşit, cînd i-a picat s-o facă pe Montserrat Caballe, am înţeles că ăla vopsit în negru era chiar Cezar Ouatu (ce mai, oul, pardon, omul potrivit!) şi că doamna în rochie lungă, roşie, care a prezentat întreaga monstruozitate, s-a dovedit a fi însuşi Pepe (care cică şi-a cîştigat acest drept, de a purta rochie, de bun/bună ce-a fost preţ de mai multe ediţii!), veţi înţelege de ce cred că nicăieri în lume, de fapt în galaxie, nu există o emisiune mai de prost gust decît panarama asta. Mamelor din lumea-ntreagă, eu acum vă dau un singur sfat: goniţi-vă copiii din faţa Antenei 1 sîmbătă seara!

 

Fiţi sociabili!