Hai şi cu un pic de curăţenie!

La noi, la români, apropierea sărbătorilor presupune musai curăţenie generală. Ce face fiecare în propria casă e treaba lui, dar cînd acea casă, curte, gard, proprietate se află într-o zonă publică, intens circulată, devine parcă o chestiune de interes general, civic. Personal, nu cred că igiena şi curăţenia trebuie făcute de sărbători sau doar de sărbători, dar dacă mai des nu se poate, măcar atunci. Ne-am obişnuit să pretindem municipalităţii să facă, să dreagă, că doar de aia plătim taxe. Agenţii economici au exact aceeaşi atitudine, că doar statul ia oricum pielea de pe ei. Aceste reacţii sînt îndreptăţite, dar numai pînă la un punct. Curăţenia este o chestiune de educaţie nu de bani, deşi cele două au legătură: pentru un agent economic, de pildă, gradul de curăţenie influenţează categoric afacerea, mai ales dacă e vorba de o unitate de alimentaţie publică. Nu par a fi înţeles asta şi comercianţii de pe pietonalul din centrul Sucevei. Există acolo un supermarket a cărui conducere consideră, probabil, că ce e dincolo de uşa şi ferestrele magazinului nu le mai intră în responsabilitate. Şi poate că legal sînt acoperiţi, dar stratul moale şi gros de găinaţ, amestecat cu mucuri de ţigară şi alte lucruri netrebuincioase sucevenilor grăbiţi, adunate de-a lungul magazinului, contravin total cu banala regulă de marketing în care vitrinele au capacitatea de a vinde. Cu alte cuvinte, chiar dacă n-o fi treaba lor să ţină curat în faţa magazinului, ceea ce se întîmplă nu e „profi”, iar asta se traduce prin incapacitate managerială. Şi dincolo de regulile de vînzări, corect ar fi să fie chiar o cerinţă din partea municipalităţii. Aşa cum agenţii economici sînt obligaţi să-şi cureţe trotuarele din faţa magazinelor de zăpadă şi gheaţă, la fel ar trebui să li se impună curăţenie în zonă. Ştim că porumbeii nu sînt ai lor, că ar fi fost demult fripturi, dar şi cînd faci comerţ în buricul tîrgului trebuie să-ţi asumi mici deranjamente. Asta dacă chiar vrei să fii „profi”, măcar de sărbători, ca românul.

 Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!