Hai, mă Gică…

Mişcarea „Free Gică!” a cunoscut cîteva momente de-a dreptul dramatice, iar unele dintre ele şi pe deplin năucitoare. Astfel, nici nu terminară bine moaştele Paulei Iacob să ne explice cum vine treaba cu eliberarea lui care e aproape o formalitate (desigur, din punct de vedere strict juridic, tot aşa cum distinsa mai reuşise să-l elibereze şi pe Gigi de vreo 6.219 ori exclusiv pe canalele TV – toate! – şi neapărat la ore de maximă audienţă deversată de la OTV), ba nu terminase nici fofologu’ (aţi ghicit, Florin Condurăţeanu!) să ne dojenească că „nu ştim să ne iubim şi să ne respectăm valorile” (şi, evident, nici să le „pupăm pe suflet”, cum ne pupă tot fofologu’, la ore tot de maximă audienţă la care evocă toţi morţii şi împîrnăiaţii neamului de la Gerula încoace) şi, culmea!, nici entuziaştii alcătuitori de liste (ca la butelii, pe vremuri!) nu redactaseră încă documentul prin care să finalizăm mişcarea „Free Gică!” deoarece bănuiesc că nu ştiau nici cui să-l adreseze şi nici să scrie, că lovitura sub centura lui Gică o dădu… tocmai Gică! Într-o scrisoare atent redactată de ceva avocaţi, presupun, şi copiată atent de domnul „Free Gică!” însuşi, astfel încît să-i lipsească în totalitate greşelile de limbă română, ba şi semnată de domnia sa personal, ei bine, obiectul generozităţii fără frontiere a poporului român ne anunţă că se cam pişă pe bunele noastre intenţii şi ne roagă să-l lăsăm în durerea şi penitenciarul lui unde, zice însuşi „Free Gică!”, citez, „mă pregătesc pentru meciul vieţii mele”. Eu m-am hotărît să-l las să se pregătească, fiindcă oricum cei trei ani şi-un pic sînt mult mai puţini decît cei vreo 15 de cînd Dinamo se pregăteşte pentru meciul vieţii ei, ăl’ din Liga Campionilor. Hai, mă Gică, vezi că a te pişa pe noi e mai uşor decît să te pişi pe legi?

 

 

Fiţi sociabili!