„Hai, leliţo, sus în şură/ Să-ţi recit dintr-o broşură”

Cu girul Parlamentului şi cu împuternicire de la Guvern, pe 31 august a fost sărbătorită Ziua Limbii Române. Alt prilej de festivisme ieftine, de provincialisme desuete susţinute de nişte scribari anonimi plini de ifose patriotarde, jenante în scrobeala lor semidoctă. 31 august a fost o zi oarecare, o zi în care plebea şi elita politică au stîlcit cu aceeaşi veselie limba română, aşa cum o fac de altfel zi de zi. Limba este coloana vertebrală a oricărui popor. Prin limbă ne recunoaştem între noi şi ne deosebim de alţii. Limba, istoria, cultura şi civilizaţia unui popor sînt emblemele lui. Ce folos că aceste embleme pălesc sub uzura continuă la care sînt supuse? Cel puţin în ce ne priveşte. Se pare că românii deţin o dementă genă masochistă în a-şi face singuri rău. Spre exemplu, în stema României, a cărei imagine o tot dezbat tot felul de alogeni, porţiunea rezervată Transilvaniei (cartierul 5) consemnează prezenţa în Ardeal doar a secuilor, ungurilor şi saşilor. Românii n-au avut loc şi ei, deşi sînt nu doar populaţia majoritară, ci şi întîi stătătorii locurilor. „Să vezi şi să nu crezi”, vorba lui Mircea Radu Iacoban. S-a ajuns ca din heraldica României să lipsească românii.
Sîntem terfeliţi la noi acasă şi tăcem mîlc. Laszlo Tokeş ne înjură pe toate drumurile şi cere dezmembrarea României, iar Cotroceniul îl decorează cu Steaua Ţării în grad de cavaler. Poate doar cavaler al şovinismului şi iredentismului bozgoresc. Înfiorător e că unui asemenea troglodit îi cîntă în strună tot felul de loaze autohtone. Sorin Ioniţă, un scîrţa-scîrţa din media românească, a avut neobrăzarea să scrie despre gestul elevei din Covasna, cea care şi-a pus pe cap bentiţa tricoloră, că a afişat „o simbolistică naţionalist-extremistă”. Acest Ioniţă în foi de viţă este vicepreşedinte al Societăţii Academice Române, făcătura care promovează ifosele globaliste ale unor băieţi stipendiaţi cu burse de pe aiurea. În timp ce Putin vrea să relanseze educaţia patriotică în şcoli şi în instituţiile militare, nouă ni se reproşează un asemenea gest ba, mai mult, el este taxat ca fiind naţionalist şi şovin. Unii au chiar nesimţirea de a ne tăgădui istoria. Pe noi nu ne-au colonizat romanii, ci nişte scursuri din Palestina, zice un neoantiromân cu aere de mare istoric. Neagu Djuvara ne crede descendenţi ai cumanilor, adică, după unii istorici, neamuri cu găgăuzii, ăia trăitori prin Republica Moldova. Şi, apropo de Basarabia, fostul general din miliţia sovietică Vladimir Voronin, de ocupaţie antiromân, uită că dacii sînt strămoşii noştri. Şi vine Voronin acum şi ne spune că limba română se trage din cea moldovenească, chiar dacă limba română a fost declarată limbă oficială a Republicii Moldova în Declaraţia de Independenţă a acesteia. Ideea că Basarabia nu-i românească, iar „limba vechilor cazanii” n-ar fi latină, este de inspiraţie moscovită. „Însuşi numele Basarabia ţipă condeiele ruseşti”, spune Mihai Eminescu. Românii n-au cucerit acest teritoriu, n-au alungat pe nimeni de aici, spune poetul, Basarabia „e o bucată din patria noastră străveche, este zestrea împărţitului şi nenorocitului popor românesc”. Şi se mai miră unii că sîntem rusofobi. În corul rusesc al denigrării României, la loc de cinste este şi unul dintre părinţii marxismului, doctrina aiuristico-ideologică din cauza căreia au murit milioane de oameni. E vorba de Friderich Engels, cel care a spus: „Românii sînt un popor fără istorie. Dispariţia lor de pe faţa pămîntului va fi un pas înainte”. Ei, uite că n-am dispărut. Se doreşte o regionalizare (citeşte federalizare) a României pe criterii care să faciliteze ulterior negarea articolului 1 din Constituţia Ţării, iar apoi dezmembrarea ei „democratică”. Cînd nu recunoşti românitatea Basarabiei şi te joci de-a v-aţi ascunselea cu istoria naţională, e clar că ceva pute prin unele cancelarii mai mult sau mai puţin europene. Bine că a repausat Silviu Brucan, proletcultistul de la „Scînteia” care cotcodăcea piţigăiat că „Basarabia nu e România, nu este a românilor”. Normal, nu? Că doar în Basarabia se vorbeşte swahily, irlandeza sau limba broaştei şi nicidecum româna. După căpăţîna respectivului, în Ardeal s-ar vorbi pechineza, în Dobrogea limba de pantofi, adică bulgara, iar în Banat limba de la ceas. Recuperarea românismului din afara graniţelor noastre actuale este privită astăzi ca un expansionism. Ce fac ungurii se cheamă apărarea drepturilor minorităţilor. Toate cîte se fac împotriva românilor şi a limbii române se fac tocmai din cauza incoerenţei învăţămîntului românesc, a lipsei de educaţie şi de informaţie. Şcoala produce loaze. E drept. Nu-i valabil doar pentru învăţămîntul românesc. Jumătate dintre britanicii care şi-au petrecut vacanţa în Cipru habar n-au să indice pe hartă această insulă, „iar puţin sub 50 % au crezut că Turcia e în Ucraina”. Mulţi confundă Franţa cu Spania şi sînt prostani care confundă Italia cu Belarus, aşa că nu trebuie să ne mirăm că elevii britanici din clasele primare cred că brînza e o legumă, că „roşiile cresc sub pămînt” ori că „crochetele din peşte sunt făcute din carne de pui”. Asta denotă că nu sîntem singura ţară din lume unde destinele învăţămîntului şi educaţiei sînt pe mîna unor tolomaci. Vorba lui Platon: „Pedeapsa pentru cei care sînt prea inteligenţi ca să intre în politică e că sînt conduşi de oameni mai proşti ca ei”. Sistemul învăţămîntului naţional excelează prin incompetenţă. E habarnist şi pompieristic. De exemplu, nişte elevi din clasa a IV-a din judeţul Timiş au primit premiul „Povestea poveştilor” a lui Creangă. Ce-or să-nţeleagă ăştia mici dintr-un text atît de licenţios? Nu ne miră nici comentariile pe care le fac la Bac gelaţii şi tatuatele care bagă perle la proba de română de-ţi vine să-ţi iei cîmpii. Pun pariu că 90% dintre români cred că Budulea Taichii e un spray sau un produs fast-food care ar trebui citit Mc’ Budulea Taichii. Limba română şi cultura naţională au devenit o bătaie de joc. La Botoşani, în casa Eminescu se joacă astăzi păcănele. Vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a botezat o bibliotecă din colegiul său electoral cu numele lui socru-su. În timp ce profii români cîştigă într-o lună cît cîştigă colegii lor din Luxemburg în doar patru ore, învăţămîntul mioritic se dă crocant în tot soiul de modernizări aiuristice. De Bac răspunde mai nou SRI. Se vor pune microfoane în clase. Eu aştept cu nerăbdare ca aşişderea bibliotecii săteşti cu nume de socru să apară şi academii purtînd numele lui Vali Vijelie sau Florin Salam. Ce frumos ar suna, de exemplu, Universitatea „Dorel de la Popeşti”, Institutul de Igienă Literară „Sorinel Puştiul” sau Schitul de învăţămînt monahal şi alte afrodiziace „Jean de la Craiova”. Ce fac parlamentarii noştri? Păi, iote, Liliana Mincă, aia de toacă fix ca o meliţă, în loc să se ocupe de educaţie, de limba română şi de istoria naţională, lansează în Parlament proiectul „Sexul versus barza”. Copiii şi părinţii vor afla în felul acesta că barza care i-a adus pe lume vorbeşte româneşte. Ceee tare! E clar, barza e fondatoarea statului naţional român, iar berzele care aduc pe lume unguri, ţigani sau ceangăi nu sînt decît nişte berze conlocuitoare. Adevărul e că de sărbătoarea Zilei Limbii Române ce-i mai fericiţi sînt nişte copii de la cîteva licee din Transnistria. 170 de elevi români din Tighina, Grigoriopol şi Rîbniţa au dat Rusia în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că nu li s-a permis să studieze în limba română şi să scrie în grafie latină. Au cîştigat procesul. Nişte plozi au îngenuncheat ditai monstrul rusesc. Acum ei au de primit de la Kremlin 1,02 milioane de euro despăgubiri. Bravo, copii! În timpul ăsta România înregistrează 245.387 de analfabeţi. Cum serbează ăştia Ziua Limbii Românii? Exact ca în 1945, cînd Partidul Comunist promova alfabetizarea cu sloganuri de genul „Hai, leliţo, sus în şură/ Să-ţi recit dintr-o broşură”. Numai că-n vremea aceea erau peste 4 milioane de analfabeţi şi încă nu era instituită Ziua Limbii Române. Atunci serbam Ziua Limbii Ruse, că aşa a vrut istoria.

 

 

Fiţi sociabili!